Schimbarea la Faţă numită în popor şi Preobra-jenia sau Probojenia (denumirea slavă), a fost sărbătorită ieri ea marcând  schimbarea minunată la faţă a  lui Hristos, pe muntele Taborului, în faţa ucenicilor Săi Petru, Ioan şi Iacov ( Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 - 9 si Luca IX, 28 –36).
 E o sărbătoare ceva mai nouă decât celelalte praznice împărăteşti. Se pare că a fost la început aniversarea anuala a sfinţirii bisericii zidite în sec. IV de Sf. Elena pe locul de pe muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la faţă. După unii, ea ar fi înlocuit o veche sărbătoare pagină a zeiţei Diana. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serbarea ei începe a fi menţionată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi papa Leon cel Mare. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, manuscrise greceşti, apare pe la începutul secolului VIII. În sec. VIII, Sf. Andrei Criteanul ne-a lăsat o frumoasă predică festivă la această sărbătoare. În tot cazul, sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imne pentru slujba zilei.
În Apus sărbătoarea Schimbării la faţă deşi serbată sporadic încă de prin sec. II, s-a generalizat mult mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III de a consacra definitiv aceasta sărbătoare, drept mulţumire pentru biruinţa câştigată de oştile creştine asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.
Ieri s-au dus în biserici prinoase (pârgă) din struguri, s-au binecuvântat şi s-au împărţit (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului trulan). În unele părţi (Biserica rusă) în această sărbătoare se face în biserici şi la cimitire pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei.
În calendarul Bisericii Ortodoxe La sase zile după ce a spus ucenicilor Săi : “Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi lua pe Apostolii Săi preferaţi: Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţă Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru ca tocmai îşi mărturisise credinţa in dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca “fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.
El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute suprema care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind înveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne ca isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arata către noi slava lui Dumnezeu.
“Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arată astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti - inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Sursa: Informatia Aradului