Informatii

Romania... bara la bara

10.08.2007 ⋅ 0 comentarii

Cred că puţini sunt aceia care încă n-au pus piciorul pe o autostradă din afara ţării. Şi tot mai puţini sunt aceia care preferă un drum spre Bucureşti în schimbul deplasării în străinătate. Motivul nu mai este un secret pentru nimeni ci este arhicunoscut: aglomeraţia din trafic. Este un act de curaj să te aventurezi la un drum cu maşina pe ruta Arad - Bucureşti. În România lui 2007 se circulă peste tot bară la bară. Iar dacă totuşi sunt câţiva kilometri de autostradă, aici mă refer exclusiv la autostrada soarelui, Bucureşti - Piteşti nu poate fi numită autostradă ci mai degrabă un drum mai larg, se găseşte cineva care să aprindă o mirişte pentru ca în scurt timp circulaţia să fie întreruptă pe ambele sensuri, în cel mai bun caz, sau să se producă un accident în lanţ cu zeci de morţi. Trăim în România. Nu vin să spun că pe autostrăzile din afara ţării nu se produc accidente în lanţ, deşi dacă aş vrea să fiu rău aş spune că în cele mai multe cazuri tot românii sunt cei care stau la baza producerii lor, însă înafara ţării s-a pus un accent serios pe infrastructură. Petecul nostru de pământ, oaza noastră de sălbăticie a rămas aceiaşi de pe timpul lui Gheorghiu Dej. Aceleaşi drumuri naţionale, ba parcă puţin mai plombate precum în alţi ani, aceleaşi drumuri judeţene unde îţi faci praf suspensia şi eşti oricând pasibil să rămâi fără parbriz din cauza puhoiului de pietre împrăştiate peste tot pe drumuri şi aceleaşi drumuri comunale unde te poţi aventura doar cu căruţa. Şi atunci ne trezim că întrebăm şi ne întrebăm de ce nu merge turismul, de ce mii de oameni îşi găsesc zilnic sfârşitul pe drumuri, locul unde ai toate şansele să mori nevinovat. Trăim într-o lume care parcă nu mai are răbdare, problemele de zi cu zi ne fac să ne aflăm mereu la volan, pendulând dintr-o localitate în alta.
Cu şosele la nivelul Daciei 1100, pe drumuri gonesc sălbatic bolizi de sute de cai putere, maşini în valoare de sute de mii de euro şi tiruri care se strecoară la limită printre ceilalţi participanţi la trafic. În tot acest timp harta cu traseul autostrăzilor care se vor construi în România pare a fi teren de joacă pentru picii care se joacă cu cuburi şi maşinuţe de plastic. Fiecare guvernare, fiecare om politic a încercat să-şi tragă felia lui de autostradă astfel încât să-i fie acoperite interesele sale şi de grup. Aşa se face că România este una dintre puţinele ţări ale Uniunii Europene care nu are un sistem de autostrăzi. Invit politicienii zilei să meargă în Slovacia ca să vadă cum o ţară fostă comunistă, nu foarte bogată, a reuşit să-şi construiască o extraordinară reţea de autostrăzi cu trei şi chiar patru benzi pe sens. În nici o ţară din Europa nu veţi mai găsi drumuri gen valea Mureşului sau valea Oltului care să fie singurele căi de acces spre o zonă a ţării sau alta. Fără o reţea de autostrăzi bine pusă la punct ţara noastră va rămâne în continuare izolată de restul lumii, un loc unde este extrem de periculos să te deplasezi cu maşina pe drumuri care nu mai fac faţă la traficul care a crescut, după unele statistici, de peste şaizeci de ori din 1995 încoace.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Sorin Ghilea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro