Informatii
Piata imobiliara locala si dinamica ei, subiect de dezbatere
15.08.2007
⋅ 0 comentarii
La iniţiativa viceprimarului Tiberiu Dekany, ieri a avut loc o dezbatere având ca temă investiţiile din Arad în domeniul imobiliar şi piaţa existentă. La dezbatere au participat o serie de firme private de profil, mass-media arădeană şi bineînţeles administraţia locală.
„Dezvoltarea acestui sector este una remarcabilă în ultimii ani, investiţiile dar şi interesul pentru acest domeniu având un trend ascendent, ceea ce se remarcă şi din statisticile existente la nivelul administraţiei locale, atât cât priveşte investiţiile din sectorul privat, dar şi investiţiile făcute de autorităţi“ a declarat Tiberiu Dekany la începutul dezbaterii.
Acesta a exemplificat prin numărul de autorizaţii de construire eliberate de primăria Arad, care a fost de 1654 în anul 2005, aproximativ la fel în 2006, iar în 2007 până în prezent existând circa 600 de autorizaţii eliberate.
Cât priveşte numărul de Planuri Urbanistice de Detaliu aprobate, în anul 2005 primăria a înregistrat 15 în vreme ce în acest an sunt depuse până în prezent 11.
Au fost trecute în revistă şi o serie de investiţii demarate deja la nivelul municipiului, dar şi cele aflate în stadiul de proiect. De asemenea s-a discutat şi despre dezvoltarea explozivă a investiţiilor în centre şi complexe comerciale, factor de dezvoltare economică deloc de neglijat, după cum a apreciat viceprimarul.
Agenţii economici prezenţi şi-au prezentat şi ei problemele pe care le întâmpină, statisticile şi studiile pe care le-au făcut, dar şi realizările existente în acest domeniu.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului