Informatii
Astazi crestinii ortodocsi praznuiesc ?Adormirea Maicii Domnului?
15.08.2007
⋅ 0 comentarii
15 august este, pentru toţi creştinii ortodocşi, ziua de „Sfânta Maria Mare”, data la care Biserica prăznuieşte anual „Adormirea Maicii Domnului”. Între sfinţi, Sfânta Fecioară Maria ocupă locul cel mai de cinste, fiind mai presus de toate puterile îngereşti şi atingând cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii omeneşti. Cinstirea pe care Biserica o dă Sfintei Fecioare Maria se numeşte supravenerare sau supracinstire (hiperdoulia), spre deosebire de cinstirea acordată sfinţilor, care se numeşte venerare (doulia). Sfânta Biserica o numeşte Împărăteasa şi Doamna, mărturisind că este „mai cinstita decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimi”, deoarece s-a învrednicit să fie aleasă de Dumnezeu ca Maică a Fiului Său. Însuşi numele Sfintei Fecioare, Maria, înseamnă Doamna, Stăpâna, cea Aleasă. Şi, într-adevăr, a fost o persoană aleasă sau distinsă. La aceasta se referă psalmistul când o numeşte „Aleasa Domnului“ şi „Regina care stă de-a dreapta, îmbrăcată în haina aurită şi prea înfrumuseţată“ (Ps. 45, 10-18) Cu trei zile înainte de Adormirea Maicii Domnului, Iisus Hristos l-a trimis tot pe arhanghelul Gavriil, ca şi de Buna Vestire, să o anunţe pe Sfânta Maria că urmează să părăsească această lume, pentru a ajunge la mărirea şi cinstea de a sta în ceruri cu Mântuitorul. Dacă de Buna Vestire venise cu un crin, arhanghelul Gavriil i-a adus de data aceasta Sfintei Maria o ramură de finic (un palmier cu ale cărui ramuri a fost întâmpinat şi Iisus la intrarea în Ierusalim). Maica Precista a înţeles mesajul, şi-a pregătit casa cu lumânări şi tămâie, apoi a plecat pe Muntele Măslinilor, unde avea obiceiul să se roage. Pe drum, toţi copacii şi măslinii se înclinau în faţa Sfintei Mării, ca semn de mare cinste. Când s-a întors, a căzut din nou în rugăciune, a aprins lumânările şi tămâia, le-a chemat pe sfintele care vieţuiau împreună cu ea şi le-a spus: „Iată, a sosit vremea ca eu să vă las şi să mă duc la Fiul Meu”. Acelaşi lucru l-a spus şi apostolilor, apoi s-a întins pe pat şi şi-a dat duhul. Atunci, apostolii au început să cânte împreună cu îngerii, au luat patul Maicii Domnului şi au pornit cu el spre Grădina Ghetsimani, ca să îl aşeze în mormânt. În prezenţa apostolilor, trei zile şi trei nopţi s-au auzit cântări îngereşti în jurul mormântului. Abia apoi au înţeles toţi ce s-a întâmplat. Şi asta când Sfântul Apostol Toma i-a rugat pe ceilalţi apostoli să-i deschidă şi lui mormântul, pentru că el nu fusese de faţă la Adormirea Maicii Domnului. Aşa au constatat cu toţii minunea: în mormânt rămânsese doar giulgiul (o pânză subţire şi fină), căci Iisus a luat-o la ceruri cu trup cu tot pe Mama Sa.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului