După cum remarcam săptămâna trecută, de data aceasta ameninţările cu moţiunea de cenzură ar putea chiar să aibă efectele pe care iniţiatorii acesteia spun că şi le doresc şi anume căderea guvernului. Problema nu apare atunci când vorbim de şansele moţiunii – Guvernul are doar 20% din mandatele parlamentare – ci atunci când vine vorba despre ceea ce se va întâmpla după. Din păcate, destul de multe voci afirmă că singura soluţie după căderea Guvernului Tăriceanu II o reprezintă alegerile anticipate. Aceasta pare însă a fi cea mai proastă soluţie în primul rând pentru cetăţeni, dar şi pentru partidele politice. 
Motivele pentru a susţine nocivitatea alegerilor anticipate în această toamnă sunt numeroase. Probabil cel mai evident motiv ţine de faptul că, departe de a aduce o soluţie pentru ieşirea României din criza prelungită, alegerile anticipate reprezintă soluţia sigură pentru prelungirea crizei. Este vorba despre faptul că, odată puşi în situaţia de a câştiga cât mai multe voturi, politicienii nu vor mai ţine cont de interesele reale ale ţării şi vom asista cu siguranţă la o nouă avalanşă de certuri şi de promisiuni privind noi pomeni electorale, care odată duse la îndeplinire, vor genera noi conflicte. Cu siguranţă, nimeni nu va ai fi preocupat de asigurarea unei protecţii sociale reale, care să poată fi asigurată pentru o perioadă cât mai mare de timp.
Mai mult, alegerile anticipate nu se vor putea desfăşura imediat după căderea guvernului, ci abia la cel puţin trei luni diferenţă. Lucrul acesta ar determina o aglomerare foarte mare a calendarului electoral lucru ceea ce, cu siguranţă, va cauza creşterea absenteismului. Ce legitimitate va avea atunci noul Parlament, mai ales în condiţiile în care nici acum nu este foarte iubit de către români, iar atunci va fi ales doar de o minoritate?

Mai mult, este puţin probabil că vom asista la victoria unui singur partid, iar coaliţiile se pot forma şi acum la fel de bine ca şi mai târziu. Doar că, amânarea momentului unor negocieri serioase nu va face decât să amâne şi momentul în care vom avea un guvern care să lucreze în interesul nostru.
Un alt argument ţine de necesitatea de reformare a instituţiilor şi a clasei politice. Este vorba, pentru a simplifica lucrurile, de introducerea măcar a votului uninominal dacă nu şi de schimbarea Constituţiei. Cum vor putea justifica acum democraţii, cei care au afirmat că sunt cei mai mari şi mai adevăraţi susţinători ai nevoii de reformă a clasei politice dacă ei vor decide declanşarea alegerilor anticipate? La fel, cum îşi va îndeplini Traian Băsescu promisiunea de a lupta pentru reforma clasei politice dacă nu va conduce negocierile pentru crearea unei formule guvernamentale pe baza actualei configuraţii parlamentare? Întrebările sunt perfect legitime în condiţiile în care alegerile anticipate se vor desfăşura după actualul cod electoral, deci ne vom alege în continuare reprezentanţii prin vot pe liste.
Ce încredere mai putem avea în oamenii noştri politici atunci când aceştia afirmă pe de o parte că doresc stabilitate, rezolvarea problemelor, reforma clasei politice iar, pe de altă parte, atunci când au ocazia de e împlini toate aceste promisiuni le dau cu piciorul doar pentru că li se pare prea dificil să se aşeze şi să discute la aceeaşi masă? 

Sursa: Informatia Aradului