Aradul este un oraş despre care se vorbeşte şi, în general, se ştiu destule fapte, întâmplări, evenimente ce fac parte integrantă din însăşi personalitatea oraşului. În memoria vie şi scrisă a Aradului există multe momente emoţionante, pe care actualii edili ai oraşului şi judeţului ar trebui să le cunoască mult mai bine. Înainte de-a intra în subiectul comentariului de astăzi, doresc să subliniez un regretabil exemplu personal de modul în care actualii edili ai judeţului doresc să şteargă din sufletul şi mintea actualelor (şi viitoarelor) generaţii un moment impresionant de istorie recentă: Revoluţia din decembrie 1989 de la Arad. Sunt singurul ziarist şi scriitor care m-am ocupat în mod comprehensiv de Revoluţia din decembrie ’89 de la Arad. Lipsa de respect faţă de un moment dramatic de istorie recentă a domnului preşedinte al Consiliului judeţean este stupefiantă, inexplicabilă. La cererea expresă a zeci şi zeci de revoluţionari şi istorici din mai multe centre culturale ale ţării şi de peste hotare (inclusiv al unor Ambasade străine de la Bucureşti) am depus (cu nr. 11.091, în decembrie 2006) o cerere Consiliului judeţean, în mod expres domnului preşedinte Iosif  Matula, de a fi inclusă în planul editorial al judeţului pe anul 2007 şi reeditarea adăugită a volumului dedicat Revoluţiei de la Arad („Întrebătorul din Agore“), care nu se mai găseşte în nici o librărie din ţară. După opt luni de la solicitarea înregistrată, preşedintele Consiliului judeţean n-a catadixit să ne dea nici măcar un răspuns, oricare ar fi fost acesta, deşi Legea stipulează că în termeni de 30 de zile trebuie, ca reprezentant al administraţiei publice, să dai un răspuns scris solicitantului ori petiţionarului.
Am amintit acest exemplu personal, pentru a înţelege mai bine batjocora la care este supusă de către actualii conducători ai Aradului şi judeţului, memoria solidarităţii unui oraş.
Este vorba de împietatea adusă luptei celor peste 100.000 de arădeni (care mai sunt încă în viaţă) ce au salvat Aradul, în 1970 şi în 1975, de la catastrofa inundaţiilor, luptând, cu eroism, timp de 7 zile şi 6 nopţi, cu furia dezlănţuită a apelor râului Mureş!
Ca un simbol al luptei şi solidarităţii extraordinare arădene, în care si-au dat mâna români, maghiari, germani, sârbi, evrei şi rromi, regretatul arhitect Miloş Cristea, cu aprobarea oficialităţiilor de atunci ale oraşului şi judeţului, a conceput un Monument al solidarităţii în lupta comună cu furia naturii dezlănţuite. Este de râsul curcilor (dacă mai există curci în judeţul Arad!) să se schimbe semnificaţia acestui monument şi să-l transformăm într-un Monument împotriva crimelor comunismului!
Domnilor edili ai Primăriei şi ai Judeţului Arad, inundaţiile catastrofale din 1970 şi 1975 nu au fost o joacă, o floare la ureche! Dacă apele Mureşului ar fi inundat centrul Aradului, s-ar fi produs un prăpăd fără precedent, pentru a cărui remediere ar fi necesitat doi – trei ani! Se luaseră deja unele măsuri pentru evacuarea arhivelor de la primărie şi de la unităţile economice din inima Aradului, să fie transportate la Castelul din Macea! În primăvara anului 1970 Mureşul a ajuns la Arad  să aibă – incredibil – debitul fluviului Dunăre, torentul din albia acestuia, ajungând la peste 2 metri deasupra Aradului! Fără solidaritetea extraordinară a celor peste 100.000 de arădeni – muncitori, militari, pensionari, funcţionari, cadre didactice, elevi de liceu şi de şcoală profesională şi a femeilor care trimiteau copiii la diguri cu sendviciuri, ceai, cafele şi alte alimente pentru apărătorii neobosiţi ai Aradului, apărători care în cele 7 zile şi 6 nopţi au stivuit, pe o distanţă de 4, 5 kilometri câteva sute de mii de saci umpluţi cu pământ şi cu nisip –  ca centrul Aradului să nu se transforme într-o mlaştină, cu pagube incomensurabile.
Ei bine, domnilor edili contemporani fără ţinere de minte, în cinstea salvării Aradului de la inundaţii s-a ridicat lângă Palatul Cultural, prin dăruirea regretatului arhitect Miloş Cristea Monumentul de solidaritate arădeană, care nu s-a mai finalizat în anii comunismului întrucât nu s-au aprobat tuburile de inox ale unei orgi cântătoare la bătaia vântului prevăzută de arhitect! Sfidând în mod inexplicabil acest simbol de solidaritate al tuturor arădenilor în lupta cu inundaţiile, călcând în picioare autenticul spirit arădean de apărare al propriului oraş, prin complicitatea conducătorilor oraşului şi judeţului, Monumentul solidarităţii a fost deturnat într-un Monument de condamnare a comunismului.
Dorim să se înţeleagă foarte clar că şi victimele comunismului au dreptul deplin la un Monument. Sunt singurul ziarist care am dedicat 4 cărţi unor personalităţi arădene (ori legate de Arad) care au avut de suferit prin închisorile comuniste. Este vorba de monografiile prin dialog dedicate scriitorilor şi parlamentarilor arădeni Ştefan Augustin Doinaş, Ioan şi Maria Hui, Viorel Gheorghiţă şi acad. Gabriel Ţepelea (care în anii cedării Ardealului de la Nord s-a refugiat la Arad şi a predat, doi ani, limba franceză la un liceu din Lipova, făcând naveta de la Arad).
Opinia mea imbatabilă este că victimele comunismului au dreptul la un Monument distinct. Dar acest monument să se realizeze după un concurs corect cu o simbolistică adecvată, şi care să fie amplasat în locul pe care-l doresc, în Arad, Asociaţia Deţinuţilor Politici împreună cu Primăria şi Consiliului judeţean.
Considerăm că este o mare gafă politică şi administrativă ca un Monument al solidarităţii tuturor arădenilor, indiferent de naţionalitate şi confesiune religioasă, să fie deturnat, pe ascuns, fără nici o dezbatere publică, aşa cum s-a procedat!
Dacă actualii edili ai Aradului şi Judeţului se vor încăpăţâna să nu schimbe, cum este firesc, placa cu actualele înscrisuri de la baza Monumentului cu o altă placă de marmură, care să reprezinte harta judeţului străbătută de râul Mureş şi cu toate cotele de inundaţii atinse de-a lungul istoriei, ca o memorie a solidarităţii arădene, avem certitudinea că viitorul Primar al Aradului şi viitorul preşedinte al Consiliului judeţean o vor face, şi vor oferi fondurile necesare şi pentru ridicarea unui Monument închinat victimelor comunismului, cu o simbolistică modernă, adecvată cerinţelor artei monumentale contemporane!

Sursa: Informatia Aradului