Informatii

Prima editie a ?Zilelor Hasmasului?

05.09.2007 ⋅ 0 comentarii

Mare sărbătoare pentru locuitorii Hăşmaşului în acest sfârşit de săptămână. Sâmbătă şi duminică, respectiv în 8 şi 9 septembrie se va desfăşura prima ediţie a „Zilelor Hăşmaşului”. Spectacolele folclorice, acţiunile sportive şi culturale vor fi doar câteva dintre elementele care vor întregi manifestarea. În prima zi, sâmbătă, se vor disputa două partide de fotbal: una desfăşurată între o selecţionată de old-boys a anilor 70-80 şi o selecţionată locală, iar cea de-a doua partidă, care va conta pentru campionatul Judeţean Onoare, va pune faţă în faţă „Codrul” Hăşmaş şi „Vulturul Chereluş”. Mai apoi, seara va avea loc un bal ce va fi condus de solistul Marius Aştefănoaie.
Duminică, 9 septembrie, acţiunile vor debuta cu slujba de Liturghie, urmată de recepţia oferită invitaţilor de către Fii satului. Manifestările se vor încheia în parcul din centrul civic, unde vor avea loc spectacole folclorice, la care vor participa: Ansamblul „Cununiţa” din Sântana, formaţia de căluşari din Aldeşti, formaţia de dansuri populare din Vladimirescu, formaţia „Doina Mureşului”, dar şi comicul Radu Moş. Invitaţi speciali vor fi Traian şi Valeria Ilea.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: N. Bodran ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro