Informatii
La un buget de aproape 30 milioane euro, DNA a trimis ?n judecata? 93 de inculpati!
14.09.2007
⋅ 0 comentarii
93 de inculpaţi trimişi în judecată de DNA în acest an, instituţie care are un buget de aproape 30 milioane de euro! Acesta este răspunsul primit de deputatul arădean Mihai Calimente care ca solicitat Ministerului Justiţiei o informare privind eficienţa DNA şi DIICOT, respectiv cât anume costă fiecare caz rezolvat de cele două instituţii. Din păcate ministerul de resort susţine că nu poate face un astfel de calcul, pur economic, fiind vorba despre o „activitate a instanţelor de judecată, iar Ministerul public nu are o statistică a persoanelor judecate şi condamnate“.
În schimb datele oferite se referă la bugetele alocate de-a lungul anilor celor două instituţii şi la numărul inculpaţilor trimişi în judecată. Astfel, din datele oferite se poate observa faptul că în anul 2006, DNA a avut un buget de circa 20 milioane euro şi a trimis în judecată 360 de inculpaţi, iar DIICOT 2102 inculpaţi. De menţionat faptul că DIICOT are buget propriu doar începând din luna februarie a acestui an.
Cât priveşte datele aferente acestui an, în răspunsul înaintat deputatului arădean se arată că la un buget de aproape 30 milioane euro pentru acest an, mai exact 81,876 mii lei, DNA a trimis în judecată până în prezent 93 de inculpaţi, iar DIICOT 558 de inculpaţi cu un buget de 48,12 mii lei.
„ Aceste date nu fac decât să confirme faptul că aceste instituţii sunt de o eficienţă cel puţin discutabilă, şi că implicarea lor a fost mai mare în probleme politice decât în cazurile de mare corupţie“ , a subliniat Mihai Calimente.
Acesta a adăugat că ministrul de resort l-a mai informat că cel mai probabil săptămâna viitoare se vor afla şi rezultatele unui audit efectuat la DNA de către Consiliul Superior al Magistraturii, rezultat care va aduce lămuriri suplimentare privind activitatea acestei instituţii.
Cât priveşte activitatea comisiei parlamentare care cercetează interceptările ilegale de telefoane, deputatul Calimente a precizat că la începerea noii sesiuni parlamentare, membrii comisiei au solicitat prelungirea mandatului, reprezentanţii PD şi PLD refuzând să aprobe acest lucru. „Nu pot să nu mă întreb de ce au votat aşa, în condiţiile în care din cauza atitudinii reprezentanţilor DNA comisia nu a reuşit să facă lumină în acest caz, iar dovezile indică din ce în ce mai clar că aceste instituţii fac interceptări ilegale. Oare ce au de ascuns sau de protejat domniile lor?“, s-a mai întrebat deputatul liberal.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului