Scoala ? sub semnul incertitudinii!
17.09.2007
⋅ 0 comentarii
Astăzi, peste 74.000 de elevi din municipiul şi judeţul Arad încep noul an şcolar, primul an de când am intrat în Uniunea Europeană, un an şcolar care se anunţă din nou tensionat, cum au fost aproape toţi cei postdecembrişti. În cei 17 ani care au trecut de la Revoluţie am dărâmat cu entuziasm prostesc sute şi sute de fabrici, am dărâmat combinate industriale de tot soiul, în mediul urban şi rural, am destrămat institute de cercetări cu renume naţional şi european, iar acuma , din toamna acestui an, iată a venit sorocul să vedem şi starea deplorabilă în care a ajuns, în urma unui menagement prost, infrastructura şcolară!
Vina pentru permanenţa degradare a condiţiei şcolii româneşti o poartă, fireşte, toţi miniştri care s-au perindat în fruntea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Fiecare are partea lui de vină. Însă cea mai vizibilă degradare a apărut în timpul ultimilor doi miniştri – a domnului Mihail Hărdău şi a succesorului acestuia, Cristian Adomniţei, doi demagogi de mare calibru, unul PD-ist, iar al doilea Liberal. „Bravurile“ celor doi miniştri din epoca Băsescu – Tăriceanu sunt deja binecunoscute, ele sunt legate, printre altele, de Testele Naţionale şi de Bacalaureat, la care nu mai dorim să ne referim, fie că este vorba din perioada ministrului Hărdan (de circul sustragerii subiectelor de istorie pentru Testele Naţionale), ori de „sistemul copiatului în masă“, care a atins apogeul în acest an, în mandatul veselului nostru ministru Adomniţei!
Cât priveşte pregătirea pentru începerea noului an de învăţământ, întreaga presă centrală şi locală a scos în evidenţă o iresponsabilitate fără margini. Mai bine de jumătate din numărul şcolilor din întreaga ţară nu au obţinut autorizaţie sanitară de funcţionare. În această categorie codaşă se situează şi judeţul Arad, două treimi din fondurile alocate de Guvern (24,8 milioane RON) pentru reparaţii şi amenajări în vederea deschiderii noului an şcolar nu au fost folosite, banii urmând să fie returnaţi cu multă seninătate, fără remuşcări!
Astăzi începe un nou an şcolar, un an şcolar sub semnul incertitudinii, pentru pregătirea căruia s-a discutat foarte mult despre infrastructură, dar nu s-a vorbit aproape deloc despre conţinutul procesului instructiv – educativ, despre metodica predării fiecărei materii, despre psihologia de învăţare a copilului, eludându-se problema performanţelor didactice, în vreme ce numeroase cadre didactice au părăsit (ori doresc să părăsească) învăţământul din cauza salariilor mizerabile!
Incertitudinea de care pomeneam mai sus se leagă apoi şi de imprevizibila atitudine a Parlamentului faţă de Proiectul Legii Învăţământului care a fost propus spre adaptare de către ministrul Cristian Adomniţei. Pe data de 9 septembrie a.c. biroul de presă al ministerului a anunţat că „Legea Învăţământului propusă Parlamentului este susţinută de sindicate, studenţi şi rectori“, dar Comisia Prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul educaţiei şi cercetării are o altă părere, sintetizată în „diagnosticul“ dat de preşedintele Traian Băsescu: „Menţinerea actualului sistem de învăţământ din România pune în pericol competitivitatea şi prosperitatea ţării. Acest sistem are patru mari probleme: este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate.“
Dacă gâlceava dintre cele mai importante structuri de conducere ale tării va continua, dacă partidele politice parlamentare nu vor dori să ajungă la un numitor comun, în favoarea tinerei generaţii, considerăm că doar printr-o Lege nouă (înpănată cu ambiţii păguboase şi cu infatuări) se va putea face automat şi Reforma învăţământului românesc, este o mare iluzie, pe care nu am dori să o trăim!
Întrucât elevii şi cadrele didactice nu sunt vinovaţi pentru ticăloasele dispute politice, redacţia cotidianului „Înformaţia Aradului“ urează tuturor bobocilor din clasă întâia, şi celorlalţi elevi, mult succes la învăţătură în noul an şcolar, care începe astăzi în întreaga ţară!
Sursa:
Informatia Aradului