Informatii

Sechestrati de proprii parinti

22.09.2007 ⋅ 0 comentarii

În seara zilei de miercuri, la Apelul Unic de urgenţă 112 s-a primit o sesizare cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Sânmartin sunt închişi în casă şi abandonaţi de părinţi, doi copii, în vârstă de un an, respectiv trei ani. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă lucrătorii postului de poliţie Macea şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale, care au confirmat aspectele sesizate. Au fost anunţaţi inspectorii din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care i-au preluat pe cei doi minori în vederea instituţionalizării. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situaţiei şi identificarea părinţilor cărora poliţiştii le vor întocmi dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: A.S. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro