Informatii

Tarifele la tramvaie vor creste

19.10.2007 ⋅ 0 comentarii

Preţurile biletelor şi abonamentelor de tramvai vor creşte. Primăria Arad a scos la transparenţă un proiect privind aprobarea unor noi tarife pentru transportul public local de călători cu tramvaiele. Astfel, preţurile stabilite la abonamentele pentru mediul urban se situează între 39 lei şi 230 lei faţă de preţurile actuale (35 lei – 210 lei), iar la bilete tarifele vor fi de 1,5 lei, faţă de 1,2 lei cât costă acum. Preţurile la transportul preorăşenesc la abonamentele pentru se vor situa între 26 lei şi 90 lei (faţă de 24 lei şi 85 lei, preţurile actuale), iar la bilete între, 1,50 lei şi 5 lei (faţă de 1,3 lei şi 4,20 lei, preţurile actuale).
În cadrul proiectului, Compania de Transport mai specifică şi principalele cauze datorită cărora s-a ajuns la propunerea de majorare a tarifelor. În speţă: indicele de creştere al preţurilor de consum pentru servicii este de peste 10 la sută; în anotimpul rece cheltuielile de exploatare şi întreţinere cresc în medie cu 15 – 17 la sută faţă de restul perioadei; majorarea salariilor angajaţilor Companiei de Transport cu 27 la sută; lucrările de infrastructură vor avea o mai mare amploare, afectând o tot mai mare porţiune a căii de rulare, ceea ce va conduce şi la diminuarea numărului de călători.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: N. B. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro