Informatii

Aradul devine tot mai mult un santier

26.10.2007 ⋅ 0 comentarii

În această toamnă, în oraşul nostru au început ample lucrări de reamenajare, reabilitare şi alte re-uri posibile. S-au luat bani grei de la diferite bănci mondiale sau mai puţin mondiale, dar cu siguranţă străine!, s-a făcut apel la cetăţeni să se înţeleagă necesităţile şi să „treacă cu vederea“ disconfortul la care vor fi supuşi datorită diverselor lucrări, etc. Aşa că s-a trecut la lucru. Numai că oare a fost ales cel mai bun moment? Cât a fost vara de lungă şi căldura de mare, nimeni nu a mişcat un deget, totul a fost aşa cum ştim. A nu, pardon, s-au început lucrările pe strada Kogălniceanu, dar în rest nimic. Cum s-a apropiat bruma iar ploile de toamnă şi-au făcut simţită din plin prezenţa s-a trecut şi la munca de… jos. Adică la munca la adâncime, pentru că s-au excavat zeci de metri de şosea asfaltată şi nu numai pentru înlocuirea conductelor de agent termic şi apă caldă. Şi în Piaţa Avram Iancu, şi la intersecţia Bulevardului Revoluţiei cu Andrei Mureşanu. Şi astfel, pe lângă condiţiile grele în care lucrează oamenii, pe o asemenea vreme, să nu mai punem la socoteală şi disconfortul cetăţenilor, mai ales al pietonilor, nevoiţi să facă slalom printre utilaje şi noroaie s-au să treacă şanţurile pe punţile metalice, cât şi pentru automobilişti, circulaţia fiind gâtuită.
Pe lângă aceste lucrări de înlocuire a conductelor continuă şi lucrările de refacere a căii de rulare pe Bulevardul Revoluţiei. Sunt sparte bordurile, este spart asfaltul, astfel că circulaţia se desfăşoară pe un sens şi jumătate în destule zone.
S-au spart şi bordurile şi asfaltul pentru a se face pista pentru biciclişti, dar ritmul lucrărilor nu este unul care să ne surprindă, adică am început lucrarea, vedem noi când o terminăm.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: M. H. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro