Informatii

O tona de bauturi alcoolice contrafacute a fost distrusa

31.10.2007 ⋅ 0 comentarii

Peste o tonă de băuturi alcoolice contrafăcute au fost distruse ieri de către inspectorii OJPC Arad. Alcoolul a fost descoperit într-un depozit en - gros din municipiu şi potrivit celor precizate de Gerhard Halsdorfer, inspector OJPC Arad, băuturile aveau în conţinut o substanţă improprie consumului.
„Confiscarea s-a făcut în urma unui control operativ al Gărzii Financiare şi Inspectoratul Regional de Protecţie a Consumatorului. Am descoperit aproximativ 2.000 de PET-uri de 0,5 litri, cu băuturi spirtoase contrafăcute. Încă din primele cercetări au trezit suspiciuni că nu îndeplinesc parametrii fizico-chimici. Buletinul de analize a confirmat suspiciunea că substanţa din PET-uri era improprie consumului uman“, a declarat Gerhard Halsdorfer. Acesta a mai adăugat că ancheta în acest caz va continua pentru identificarea agentului economic care a produs băuturile alcoolice.
Întreaga cantitate de alcool a fost retrasă de la comercializare şi a fost deversată în canalizarea municipiului, cu acordul Gărzii de Mediu. De asemenea, agentul economic a fost amendat cu 4.000 de lei, pentru punerea în comercializare a băuturilor spirtoase improprii consumului uman.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: C. Adjudeanu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro