Informatii
Festivalul stiintei la Palatul Administrativ
03.11.2007
⋅ 0 comentarii
Sala mare a Palatului Administrativ a găzduit ieri prima ediţie a „Festivalului Ştiinţei”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Deschiderea festivă a primei ediţii a „Festivalului Ştiinţei” a avut loc ieri dimineaţă în sala 70 a Palatului Administrativ. Au participat: vicepreşedintele C.J.A. - Gavril Buza, viceprimarul municipiului - Levente Bognar, reprezentanţii universităţilor arădene „Aurel Vlaicu” şi „Vasile Goldiş”, ai Universităţii de Vest Timişoara, conducerea I.Ş.J., directori de şcoli şi elevi. Moderatorul evenimentului a fost prof. Ioan Stan, inspector de specialitate la I.Ş.J. Arad.
Printre obiectivele importante ale Uniunii Europene se numără şi dezvoltarea ştiinţei, iar în acest sens,Uniunea Europeană organizează anual un Festival European al Ştiinţei, festival finanţat în proporţie de 50% de UE, celelalte fonduri provenind de la marile institute de cercetare din Europa. În acest an, a patra ediţie a acestui festivalul s-a organizat la Grenoble, unde ţările participante au prezentat experimente ştiinţifice din domeniile fizicii, chimiei, biologiei, tehnologiei informaţiei şi tehnicii.
„România a participat la câteva ediţii ale festivalului, iar în ţară s-au organizat festivaluri, în judeţele Cluj şi Sibiu unde universităţi şi unităţi şcolare au realizat spectacole ştiinţifice în scopul conştientizării opiniei publice asupra importanţei dezvoltării cercetării ştiinţifice.
În cadrul acestor preocupări pentru promovarea ştiinţei şi a creativităţii în domeniul ştiinţific şi tehnic se înscrie şi festivalul organizat în acest an de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad. Festivalul Judeţean al Ştiinţei constă într-o suită de experimente ştiinţifice din domeniile fizicii, chimiei, biologiei, tehnologiei informaţiei şi tehnicii, prezentate de reprezentanţi ai universităţilor din Timişoara şi Arad şi de către echipaje formate din elevi şi cadre didactice din 27 de unităţi şcolare arădene.
Prin această manifestare se urmăreşte creşterea interesului tinerilor, cadrelor didactice şi a publicului arădean pentru creativitatea în domeniul ştiinţific şi acordarea unei importanţe mai mari realizărilor ştiinţifice. Aceste experimente se realizează într-un mod cât mai accesibil şi chiar distractiv, pentru atragerea tinerilor în această lume fascinantă a experimentului ştiinţific, prin stimularea imaginaţiei creatoare şi a gândirii ştiinţifice”, susţine Laura Putnic, inspector general şcolar Mariu Gondor.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului