Informatii

Batalie ?ntre primari - Dorel Popa sare la Gheorghe Falca

07.11.2007 ⋅ 0 comentarii

Dorel Popa, fostul primar al Aradului, consilier local municipal, îl atacă dur pe Gheorghe Falcă, actualul edil şef al municipiului nostru. Astfel, Dorel Popa a subliniat că a constatat „cu revoltă faptul că pe Bulevardul Revoluţiei a început masacrarea arborilor ornamentali. Asta, în ciuda faptului că primarul Gheorghe Falcă a promis de mai multe ori că nici un copac nu va fi sacrificat în Arad, în cadrul proiectului BERD”.
În opinia lui Dorel Popa, „un număr de 186 de arbori de pe Bulevardul Revoluţiei au fost sau vor fi tăiaţi în aceste zile, iar motivaţia că urmează înlocuirea lor cu alţii este ridicolă: în condiţiile în care arborii aceştia au fost plantaţi, majoritatea, în perioada 2003-2004, de ce era nevoie de schimbarea lor?! Nu există altă explicaţie decât că Primăria încearcă să facă o nouă afacere, de această dată legată de spaţiul verde arădean, şi are probabil o ofertă care îi motivează pe afaceriştii din Palatul Administrativ”.
Dorel Popa spune că, „în calitate de consilier local municipal îmi exprim dezacordul referitor la sacrificarea acestor pomi. Voi cere explicaţie Executivului la proxima şedinţă de Consiliu Local, fiindcă este nepermis să se ia o astfel de decizie fără înştiinţarea prealabilă a celor pe care arădenii i-au mandatat să gestioneze, în numele lor, municipiul. Solicit, de asemenea, Gărzii de Mediu, Agenţiei de Protecţie a Mediului, să se sesizeze în cazul acestui masacru al arborilor din centrul municipiului Arad şi să îi sancţioneze pe responsabili, iar apoi să aducă la cunoştinţa opiniei publice măsurile pe care le-a luat”.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Daniel Albu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro