Scandalul în Italia continuă: cel provocat de „celebrul“ de acum  Nicolae Mailat. Astfel, după ce el a ţinut primele pagini ale ziarelor zile şi zile în şir, firesc aceasta a coborât în stradă. Unde nu i-a trebuit mult ca să ia aspecte dintre cele mai violente: ciomăgirea a patru români aflaţi la cumpărături, ameninţări cu moartea scrise pe pereţi unor clădiri, huiduieli în public, toate culminând cu amplasarea unei bombe artizanale în faţa unui magazin ţinut de o româncă (care, întâmplător, se numea tot Mailat, fără nicio legătură însă cu criminalul)
Ce a găsit de cuviinţă să facă guvernul italian în această situaţie se ştie: să se spele repede pe mâini de toată ) „mizeria“ venită dinspre Est, deşi pentru acoperire decretul de expulzare vorbeşte de trimiterea în ţările de origini a oricărui cetăţean comunitar care este socotit indezirabil în Italia. Că decretul viza o anume ţară respectiv, România s-a văzut în aceeaşi zi în care el a intrat în funcţiune când din primii 5 străini expulzaţi fără menajamente din Italia… 4 au fost români! Mai apoi, în ziua a doua, iarăşi, din 9 cetăţeni străini socotiţi de către prefectul Romei drept indezirabili…7 au fost, evident, români!
Ce vrem să spunem prin aceasta? În nici un caz să scuzăm abominabila faptă comisă de către Nicolae Mailat care merită şi trebuie pedepsită cu cea mai mare asprime, aşa ca să fie învăţătură de minte şi pentru alţi descreieraţi, cât mai ales să spunem lucrurilor pe nume şi să nu ne mai ascundem după deget. Şi, am pornit de la situaţia generală a celor aflaţi peste graniţă: după unii, 1,5 milioane de români, după alţii mult, mai mult, poate chiar dublu, ponderea deţinând-o două ţări: Italia şi Spania. În Italia se spune lucrează legal la ora actuală circa 500.000 de români şi un număr greu de precizat de muncitori „la negru“ asupra cărora nu o să insistăm. Pentru că nu ei sunt cei care ne reprezintă şi care sunt de referinţă, ci primii, cei care sunt angajaţi legal: pe baza unor permise de muncă, sau destui, având deja şi cetăţenia italiană. Români care anul trecut prin impozitele şi taxele legale plătite statului italian au adus acestuia venituri de 11,3 miliarde de euro! O sumă „sănătoasă“, să recunoaştem pentru care orice stat i-ar primi cu braţele deschise! Ba. Iar şi pupa!
Nu-i vorbă că românii de acolo sunt mulţumiţi, câştigând triplu şi chiar mai mult faţă de cât câştigau în România, chit că pentru unii, de la plimbatul câinilor ( şi cine o face: oameni cu diplomă, chiar universitară!) până la săpat de şanţuri ori făcutul curăţeniei în trei-patru case. Da, dar merită!
Din păcate însă alături de ei vieţuiesc – că nu poţi spune convieţuiesc – şi indivizi precum „Mailatul“ care a întors ţara pe dos, inşi care – precum aici – încearcă şi dincolo să trăiască trăgând mâţa de coadă: cerşind, furând şi sfârşind prin a comite crime. Asemenea lui Nicolae Mailat, un cetăţean de origine rromă. Sau mai pe româneşte, ţigan, un apelativ pe care nu ştiu din ce cauză îl consideră ofensator, deşi termenul există şi este folosit în mod curent în alte limbi (franceză, spaniolă etc.) fără ca cineva să protesteze. Dar, în sfârşit, dacă asta e, cert este că Nicolae Mailat – prin fapta sa – a atras încă odată atenţia asupra unei probleme rămase în suspensie. Despre ce este vorba? În două cuvinte despre mult trâmbiţata integrare a rromilor, chestiune asupra căreia Uniunea Europeană ne-a făcut până acum mereu cu degetul. Şi a avut şi are dreptate pentru că indiferent câţi poliţişti am trimite în Italia sau câte consulate am mai deschide în Peninsulă – putem deschide câte unul în…fiecare oraş! – asemenea măsuri nu vor rezolva niciodată problema integrării rromilor, pentru aşa ceva fiind nevoie de mult mai multe lucruri: Lucruri care trebuie începute sau care trebuie să înceapă de aici, din ţară şi care înseamnă şcolarizarea lor obligatorie, sprijinirea celor tineri în obţinerea unei calificări şi mai departe, a unui loc de muncă, în paralel cu derularea unor programe de asistenţă socială reale şi perseverente. Cât efect vor avea astfel de măsuri? Grau de spus şi mai ales, când se vor vedea primele rezultate, dar dacă vrem şi vrem şă schimbăm lucrurile şi să nu mai avem „mailaţi“ atunci trebuie să renunţăm la fariseismul de până acum. Pentru că – o ştie şi o vede toată lumea – practic în acest domeniu nu se face aproape nimic! Pornindu-se de la premisa că „ăştia-s ţiganii şi cu ei nu poţi face nimic“!
Cam la fel a procedat şi Uniunea Europeană: lăsând lucruri le am la voia întâmplării. Dovada: iată, în toţi anii din urmă Uniunea Europeană a cheltuit pentru integrarea rromilor „fabuloasa“ sumă de …2 euro pe an pentru fiecare cetăţean de etnie rromă! Spre norocul ei fiecare stat şi-a rezolvat mai mult sau mai puţin bine – problemele avute cu rromii. Cu rromii lor, treabă care însă s-a complicat al naibii după ultimele două valuri de integrare când rromilor li s-au adăugat şi rromii de ordinul sutelor de mii din fostele ţări comuniste care până în 1989-2990 fuseseră ţinuţi în frâu şi înlăuntrul graniţelor ţărilor lor, situaţie care s-a schimbat radical în special după intararea în Uniunea Europeană a unor ţări ca Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria şi evident, România. Sau, îndeosebi România cunoscută ca una dintre ţările cu cea mai numeroasă etnie rromă.
Ştia toate aceste lucruri Occidentul, inclusiv Italia? Ba, bine că nu, doar că din comoditate ca şi din felurite pricini politice nimeni n-a zis nimic şi nici nu a luat vre-o măsură. Până când nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Dovada: cele 17 tabere de nomazi din jurul Romei, toleranţa de atât de „aprigul“ acum primar al Romei tabere care însă timp de 5 ani de zile nu au deranjat pe nimeni! Să nu fi văzut nici un politician sau să nu fi fost informat de. Primar – măcar, aşa, în treacăt…despre mizeria din taberele de străini, să nu fi reclamat nici un social pe care îl reprezintă aceste adunături de oameni trăind din ce apucă şi de pe o zi pe lata?! Greu, foarte greu de crezut trebuind să se petreacă ce s-a petrecut pentru ca oficialităţilor italiene să vadă ceea ce au refuzat să vadă atâţia ani de zile.
Iar prima măsură a fost una total „democratică“, demn de o ţară europeană cu tradiţie şi cu ştaif: alungarea tuturor indezirabililor. Fără o judecată cât de cât, ci doar în funcţie de ceea ce crede sau vrea un oarecare prefect.   E normal aşa?

Sursa: Informatia Aradului