Sport

UTA cu ?traditionalele? probleme de efectiv

09.11.2007 ⋅ 0 comentarii

UTA întâmpină din nou mari probleme în ofensivă, compartiment în care, pentru meciul de la Urziceni, Marin Barbu contează doar pe un singur vârf de atac. Edson a efectuat un nou set de analize, iar verdictul medicilor, fisură de peroneu, îl trimite pe tuşă pentru aproximativ două săptamani, Mircea Ilie e suspendat, Radovanovici e în recuperare după  operaţia suferită la ligamente, reprofilatul Roszel are leziune fibrilară, aşa că singurul atacant de meserie din lot rămâne Alex Bălţoi (foto).
Pe lângă Iulian Ştefan, aflat tot la Bologna, lista accidentaţilor îi mai cuprinde pe Cosmin Paşcovici (entorsă), care însă are şanse de a fi recuperat, Buican (probleme la şold) şi Simao (dureri la muşchii gemeni). Sunt în revenire Bumbac, Văsâie şi Chiţa, dar şi Varga, care însă va fi menajat şi nu va evolua împotriva formaţiei antrenată de Dan Petrescu.
În aceste condiţii vor face deplasarea la Urziceni: Huţan, Mârne - I. Bălan, Mihuţ, Codreanu, Chiţa, D. Chiriţă, Paşcovici, Vasiljevici - Hora, C. Todea, Hidişan, Fl. Dan, Drida, Frăsineanu, Văsâie – Bălţoi.
„Dacă ne respectăm, mergem să facem un joc cât mai bun, dar o spun cu tot curajul, că, mai ales din punct de vedere al moralului, e foarte greu să capacitez jucătorii. La ce condiţii sunt acum, putem să spunem mersi că ne desfăşurăm activitatea“ a prefaţat tehnicianul UTA-ei partida cu Unirea, de la finalul săptămânii. 

Sursa: Informatia Aradului

Autor: F.C. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro