Fără nici o urmă de îndoială, subiectul principal al presei din ultima vreme a fost situaţia imigranţilor români din Italia. Iar acest lucru nu este valabil doar pentru presa din ţara noastră sau din Italia, subiectul fiind unul de prim plan-plan pentru presa din toată Europa. După multă vreme, românii au reuşit iar să capteze atenţia întregii lumi. Dar, ca apropae ca de fiecare dată, nici acum nu avem de ce să ne mândrim cu o astfel de performanţă. De data asta însă nu am fost singurii care şi-au creat o imagine proastă, italienii neputând să se laude cu mai multâ simpatie decât poate din partea unei părţi a presei italieneşti şi în rândul extremiştilor. Din păcate, chiar şi în aceste condiţii favorabile nouă, acţiunile autorităţilor române precum şi, mai ales, rezultatele acestor acţiuni, au lăsat foarte mult de dorit aceasta într-o exprimare eufemistică.
Despre ce este vorba până la urmă? Din cauza faptului că mai mulţi cetăţeni români au comis infracţiuni în Italia, opinia publică italiană a fost scandalizată iar autorităţile italiene, dornice să acumuleze cât mai multe câştiguri electorale de pe urma situaţiei. Astfel s-a ajuns ca, pe baza unui decret al guvernului de la Roma, autorităţile locale să poată expulza imigranţii originari din ţări ale Uniunii europene fără un mare respect faţă de drepturile omului şi legislaţia comunitară. Apetenţa naturală a presei pentru senzaţional şi exotic, iar jefuirea, violarea şi omorârea soţiei unui amiral de către un imigrant român de etnie rromă se încadrează perfect aici, precum şi  dorinţa politicienilor de a acumula voturi au dus la terfelirea imaginii românilor şi a României şi, foarte grav, la periclitarea situaţiei miilor de emigranţi români cinstiţi care nu fac altceva să contribuie la creşterea economiilor italiană şi românească.
Ne-am fi aşteptat ca într-o astfel de situaţie autorităţile de la Bucureşti să ia atitudine şi să apere interesele celor care i-au votat şi le plătesc salariile. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că ar fi fost nevoie de o serie de măsuri care să împiedice escaladarea situaţiei până la acest punct: asigurarea unui cadrul pentru dezvoltarea unei economii puternice în România, asigurarea de asistenţă consulară în străinătate, colaborarea cu autorităţile din ţările respective pentru a combate criminalitatea, etc. Nimic din toate acestea nu a fost făcut, iar principalii responsabili sunt Traian Băsescu şi Adrian Cioroianu, cei care ar trebui să se ocupe de politica externă a ţării şi, bineînţeles, şeful guvernului – Călin Popescu Tăriceanu. 
Mai grav este că nici acum, în al doisprezecelea ceas nimic nu s-a schimbat sau, mai corect spus, nu s-a schimbat în bine. În loc să îşi dea seama de necesitatea cooperării, Preşedintele şi Prim-Ministrul continuă acelaşi război politic din care nici unul dintre românii afectaţi de situaţia aceasta, şi fiecare dintre noi este afectat mai mult sau mai puţin, nu se alege decât cu pierderi. Orgoliile politice nu par însă a le permite celor doi să mimeze măcar colaborarea pentru a veni în ajutorul cetăţenilor români.  Mai mult, ministrul de externe şi Şeful Statului au făcut ei ce au făcut şi au reuşit să contribuie la înrăutăţirea lucrurilor atât în plan extern cât şi intern. Cum îşi închipuie ei că declaraţii rasiste la adresa rromilor, domnul Cioroianu îi vrea chiar deportaţi în Egipt şi puşi la muncă silnică, pot să ajute în vre-un fel? Şi mai greu de priceput este cum avem încă acelaşi ministru de externe pe care domnul Tăriceanu îl crede pocăit pentru ca şi-a cerut scuze?! Dar dacă Hitler, pol Pot sau Ceauşescu şi-ar fi cerut scuze? Probabil că nu au avut ocazia şi nici norocul ca opinie publică să fie un judecător la fel de blând ca domnul Tăriceanu.
Din modul de desfăşurarea a evenimentelor se poate trage o singură concluzie. Da, unii dintre românii din Italia comit infracţiuni grave. Da, reacţia presei şi a autorităţilor italiene este una exagerată. Dar vinovaţii reali sunt alţii şi se află la conducerea României.

Sursa: Informatia Aradului