Informatii

Negrea a reprezentat Aradul la Udine

16.11.2007 ⋅ 0 comentarii

Consilierul judeţean Daniel Negrea a participat la Udine (Italia), la cea de a XXII-a Adunare Generală a Regiunilor Europei, în calitate de reprezentant al judeţului Arad.
„Viitorul Europei se bazează pe dezvoltarea regiunilor, pe păstrarea identităţii culturale şi religioase”, ne-a declarat Daniel Negrea. Discuţiile s-au axat pe mai multe teme, de la susţinerea turismului până la dezvoltarea rurală, incluzându-se politica de coeziune a regiunilor, accesarea fondurilor structurale, încurajarea natalităţii şi protecţia mediului. „Toate aceste aspecte trebuie susţinute de politicieni, pentru a avea finalitate. Fiecare regiune trebuie să-şi susţină propriile interese. Nu se poate ceva pentru noi, dar fără noi!”, a concluzionat consilierul judeţean Daniel Negrea.
De asemenea, Daniel Negrea doreşte implicarea specialiştilor din judeţ, pentru accesarea fondurilor. „În acest scop, îi voi coopta pe toţi promotorii locali, astfel încât în localităţile unde sunt proiecte, acestea să devină viabile, să se accseze fondurile necesare, din bani europeni”, a mai declarat consilierul judeţean Daniel Negrea.
„Viitorul depinde de noi, doresc să implicăm tineretul, să beneficiem de Europa! Avem informaţia, am reuşit să creăm relaţia, acum trebuie să acţionăm!”, a concluzionat Daniel Negrea.
La Adunarea Generală a Regiunilor Europei au participat 417 delegaţi, din 149 regiuni membre, dar şi peste 100 de reporteri din presa scrisă şi audio-vizuală.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Daniel Albu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro