Informatii
Lucrarile la DN7 sistate
19.11.2007
⋅ 0 comentarii
Prezent la Arad la finele săptămânii trecute, ministrul transporturilor, Ludovic Orban a explicat de ce anume au fost întrerupte lucrările de reabilitare a DN7. Acesta a început prin a demonta speculaţiile conform cărora muncitorii nu pot lucra pe vreme ploioasă şi pe temperaturile scăzute din această perioadă.
„Nu se pune problema de incapacitate tehnologică, dacă vreţi. Lucrările programate pentru acest interval se pot efectua fără probleme şi fără a fi influenţate de actualele condiţii meteo“, a explicat Orban.
În schimb, ministrul de resort a recunoscut că la nici două săptămâni de la inaugurarea lor lucrările au fost sistate la limita de judeţ înspre Deva, deoarece Transgaz-ul tergiversează acordarea avizului pentru montarea unei staţii de beton în zonă.
„Din nefericire ne lovim de anumite termene procedurale ale celor de Transgaz, care pot lungi chiar şi până la un an acordarea unui astfel de aviz. Mai mult decât atât suntem în imposibilitatea fizică de a apela la un alt furnizor pentru că el nu există. Vă asigur însă că m-am implicat personal în rezolvarea problemei şi sper ca în câteva zile să obţinem avizul necesar pentru montarea staţiei de beton şi atunci putem relua lucrările şi eventual să recuperăm şi întârzierile“, a mai declarat Ludovic Orban.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului