Revitalizarea oraselor istorice
22.11.2007
⋅ 0 comentarii
,,Centrele vitale şi atractive reprezintă una dintre trăsăturile principale ale construirii viitorului Europei!”. Acesta a fost mesajul unanim al celor 19 parteneri ai proiectului INTERREG III Hist. Urban în cadrul academiei comune de la Oradea. Din 24 până la 26 octombrie 2007, diferite oraşe, autorităţi regionale şi instituţii de cercetări din nouă ţări centrale si sud-est europene au analizat modalităţile în care revitalizarea integrată urbană a oraşelor istorice poate întări competitivitatea, creşterea, incluziunea socială, dezvoltarea susţinută, dar şi contribuţia la dinamica şi dezvoltarea echilibrată a regiunilor europene.
Conferinţa de la Oradea a fost cea de-a 4-a întâlnire transnaţională a tuturor partenerilor de proiect. Rezultatele interimare ale proiectului Hist.Urban adunate într-un ,,studiu fundamental’’, ilustrează că în lumea noastră plină de schimbări oraşele şi municipiile pot oferi spaţii plăcute pentru activităţi economice, inovaţie, incluziune socială, identitate culturală şi diversitate.Cu excepţionalul lor patrimoniu cultural acestea au potenţial enorm, fiind mărturii ale trecutului şi în acelaşi timp modelează calea spre viitor. În prezent aceste oraşe luptă în mod constant să conserve şi să-şi dezvolte caracterul istoric şi să-şi menţină rolurile pe regiuni întinse.
În cadrul întâlnirii de la Oradea partenerii Hist.Urban au prezentat probleme şi soluţii specifice noilor state membre. Au fost puse în lumină doua obstacole majore - dificultăţile financiare şi legale de sprijinire din fonduri publice a proprietarilor pentru conservarea imobilelor istorice pe de o parte, şi pe de altă parte insuficienţa resurselor generale, din punct de vedere financiar, personal şi a capacităţi de administrare locală Amândouă aceste capitole necesită în mod urgent un suport dedicat de nivel naţional şi european, nu doar în termeni financiari, ci şi în ceea ce priveşte un sistem eficient instituţional şi legal adaptat la problemele şi necesităţile autorităţilor locale.
,,Dacă vrem să conservăm şi să dezvoltăm pe viitor oraşele noastre istorice, avem nevoie de o planificare urbană strategică, orientată spre implementarea unor scheme de lucru pentru dezvoltare, şi un efort comun al tuturor nivelelor politice’’ a fost concluzia discuţiilor de la Oradea. Fiecare caz trebuie tratat într-un context specific - cultural, instituţional, politic şi legislativ- dar toţi partenerii au în faţă probleme similare şi împărtăşesc convingeri comune, toţi sunt angajaţi să conserve şi să dezvolte în viitor centrele lor istorice în scopul de a le meţine atractive şi vitale”, ne-a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.
În cadrul strategiilor lor, sunt cruciale procesele de participare publică intensivă şi lărgită precum şi colaborarea permanentă. Şi de asemenea este necesară definirea unor perspective strategice pe termen lung, deoarece revitalizarea oraşelor istorice este un proces continuu şi de durată. Prin proiectul comun Hist.Urban , oraşele partenere beneficiază de schimbul de experienţă şi know- how prin instrumente inteligente şi apropieri strategice.
Rezultatele cooperării transnaţionale vor fi sintetizate în concepte inovative, metode şi instrumente relevante din cadrul proiectelor derulate de oraşelor participante. Toate acestea vor fi cuprinse într-un Manual de bune practici în privinţa revitalizării integrate, care va fi prezentat la conferinţa finala din 10-11 aprilie 2008 de la Verona.
Sursa:
Informatia Aradului