Roma era acaparată, până mai ieri, de cerşetorii romi plecaţi „la muncă” din România.

Îşi împărţiseră teritoriul. La capete de pod, în jurul Fontanei din Trevi, pe via Appia ori la Colosseum. „Muncă foarte “cinstită”, cum ne-a mărturisit un „combatant” ce-şi plasase „sediul” pe podul din faţa castelului Sant’ Angelo. „Italienii dacă vor dau, dacă nu vor nu dau”, zicea romul hâtru şi bărbos, ţinând-o alături pe nevastă, o muiere babană, cu trupul ascuns de mulţimea fustelor. De vreo zece zile s-a pornit necazul pe această comunitate. După scandalul Mailat, romii s-au refugiat la Prima Porta. Cam la 8 kilometri de locurile lor de muncă, din centru. Nu-i bai. Cu trenul şi apoi cu metroul se ajunge uşor. Cu toţii cară cârjele sub braţ şi, când îşi văd locurile de cerşit, prind a şchiopăta. E interesant felul în care judecă ei situaţia: „Acuma, cu Băsescu la noi e bine, da-i sărăcie. Aici e şi mai bine. şi pe vremea lui Iliescu era bine. şi atunci parcă era mai multă demnitate, adică ne priveau italienii ca pe nişte romi demni. Cu Mailat ăsta din Avrig, băieţul ăsta ar trebui împuşcat. Io l-aş face bucăţi etc. etc.”, cam aşa sună ditirambele romilor.

E jale când ţi-e frică să vorbeşti româneşte pe stradă ori în metrou

Românii vorbesc între ei în italiană. Dacă riscă o vorbă românească, îţi aud înjurături pe la spate. în metrou, în trenuri, în cafenele ori malluri, e „interzis`” limba română.
Fiecare îşi are povestea lui. Toţi adună bani şi-i trimit acasă. Toţi visează să se întoarcă în România. Până atunci... fac pe chelnerii, ori construiesc locuinţe, ori fac curăţenie şi... suportă toate umilinţele. Roma e o mixtură de naţii. Carabinierii poposesc prin pieţele de la periferii şi controlează la sânge pe toată lumea. Ai sentimentul că anii ‘40 sunt la ei acasă.
Şi totuşi... frumuseţea istorică a clădirilor Romei domină o lume mică, pustiită de orgolii nemărginite, de italieni îmbuibaţi din fonduri europene.

Românii plătesc un tribut greu şi nemeritat

Lângă Roma (la 8 km) e o aşezare de un rar pitoresc. Sacrofano - oraş-cetate. Pe vremuri, aici trăiau porcarii. Ei reprezentau pauperitatea, începând cu anul 1200 şi până pe la 1800. Orăşelul se numea: Scrofa. Apoi, cum numele era cam de ruşine, i s-a spus Sacrofano. în cetatea veche erau mine. Au venit românii în ultimii 15 ani şi au reconstruit totul. De-acuma e o cetate plină de viaţă. În Sacrofano stau 1600 de români. Toţi muncesc. Cu şi fără acte legale. Nu creează mari probleme. Seara se adună la: „Papagalo”. O cârciumă din centrul oraşului. Bere, grappa şi poveşti. În oraş circulă manifeste împotriva lor. Primarul a dat dispoziţie carabinierilor să patruleze zi şi noapte pentru a evita scandalurile. şi-n Sacrofano a ajuns morbul extremist împotriva românilor. şi culmea... aici, peste drum de „Papagalo” e un magazin cu produse de carne aduse din România.
Condiţii de viaţă ca la noi
Cică se trăieşte în condiţii animalice. Romii stau sub poduri la Prima Porta. Au defrişat zona. Au câini bine lătrători. Aici, până şi câinii născuţi în Italia parcă şi-au schimbat felul de a fi. Au alt statut. Cocioabe. Improvizaţii, curent tras pe principiul furtului, antene parabolice - toate într-o mixtură ciudată pentru italieni. Aşezările astea de la Prima Porta seamănă izbitor cu Craica băimăreană. Romii trăiesc cum pot şi-n Italia, şi-n România. Popor nomad, obişnuit cu persecuţiile, trece uşor peste situaţia creată. E o anume filosofie de viaţă care i-a transformat pe romi în supravieţuitori. Italienii numesc condiţiile de la faţa locului animalice în raport cu nivelul de viaţă determinat de civilizaţie. Romii îşi văd d-ale lor în vreme ce politicienii şi jurnaliştii din Italia caută soluţii de salvare a unui popor ce are instinct de conservare şi-şi vede de sute de ani de propriu-i stil de viaţă.

Sursa: Glasul Aradului