Atmosferă feerică, ieri, în sala Teatrului de Marionete din Arad. După 17 ani, actorii arădeni au reuşit să pună în scenă o piesă jucată pe fire lungi. În regia cunoscutului regizor, Oana Leahu, piesa „Aladin şi lampa fermecată” a creat cu adevărat o lume de basm, în care fiecare copil „a  păşit” alături de personaje, trăind emoţia, tristeţea şi bucuria acestora. Păpuşile au prins viaţă exprimând prin fiecare mişcare, atât de bine coordonată, stările sufleteşti ale personajelor în lupta dintre bine şi rău, în lupta atât de puternică pentru viaţă, pentru dragoste.

De acum, Aradul este, alături de Bucureşti, prin Teatrul Ţăndărică, unicul oraş în care se pot juca piese pe fire lungi. O tehnică extrem de laboriasă şi extrem de dificilă, pe de o parte pentru că teatrul, ca imobil, trebuie să dispună de un pod special de unde actorii marionetişti să coordoneze mişcările păpuşilor, iar pe de altă parte, pentru că nu există actori care să aibă experienţă în această practică. Din fericire însă, Aradul a reuşit să relanseze această tradiţie care, într-adevăr, te captează pe tine ca şi privitor, copil sau matur, în lumea poveştilor. Deşi pe vremuri pe scena Teatrul de marionete arădean  se juca în acest mod, pe fire lungi, în timp, pe fondul lipsei unor condiţii specific necesare şi poate chiar a absenţei unui interes prea mare în acest sens, odată cu trecerea anilor practica aceasta a rămas doar un vis. Un vis, devenit abia acum realitate, a „decanei de experienţă”, cum o numea regizorul Oana Leahu pe actriţa Carmen Mărginean.

Radu Dinulescu: „S-a reluat tradiţia”

„Această practică a jucatului pe fire lungi este o practică aproape nemaiîntâlnită, nu numai în Arad, ci la nivel naţional. Pe vremuri, la Ţăndărică se mai practica acest gen, însă în timp şi la ei a dispărut. Nu  au mai rămas mulţi artişti care să perpetueze această tehnică. Pentru că într-adevăr este o tehnică deosebită. În primul rând, podul, care are o formă deosebită,  cubică, are mai multe planuri de joc şi nu e foarte uşor de realizat. Aproape în acelaşi timp, atât teatrul din Arad cât şi cel al lui Ţăndărică, s-au gândit să reia această tehnică pe fire lungi. Fantastică practica aceasta. Întâmplător am construit cele două poduri pe filiere diferite, însă amândouă teatrele au început repetiţiile în acelaşi timp. S-a reluat această tradiţie care  mă bucură în mod deosebit pentru că e vorba de un circuit destul de restrâns în Europa şi chiar în lume”, declara Radu Dinulescu, directorul Teatrului de Marionete din Arad.

Oana Leahu: „ Îmi doresc ca această tehnică să se bucure de tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”

Prezentă la premiera  spectacolului ei, „Aladin şi lampa fermecată”, Oana Leahu declara: „Sunt foarte încântată  că am realizat primul proiect de marionete pe fire lungi după 17 ani, dacă ne referim la anul ’90. Îmi doresc ca această tehnică să aibă tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Am avut parte de o colaborare minunată  şi pentru  asta îi  datorez foarte mult domnului director, Radu Dinulescu şi „decanei de experienţă” a teatrului, doamna Carmen Mărginean. Pentru  că, pe lângă performanţa de a fi interpretat vreo zece roluri în acest spectacol - în teatrul de animaţie şi covorul fiind un personaj - dumneaei a fost germenele acestui proiect.  A fost şi cea care i-a învăţat pe colegii mai tineri, care nu au mânuit niciodată până acum o marionetă cu fire lungi. I-a învăţat şi a reuşit să-i determine să înţeleagă importanţa acestei profesii şi faptul că este această tehnică trebuie dusă mai departe. Aş vrea să mă  întorc în fiecare zi la Arad, dacă se poate, şi sper ca această piesă şi această tehnică în general, să se bucure de aprecierea copiilor în primul rând. Îmi doresc ca ea să le aducă actorilor, cel puţin atât de multă bucurie cât au adus ei prin acest spectacol. Repet a fost un  volum de muncă imens, pentru fiecare gest, pentru fiecare întoarcere de cap este altă muncă. E foarte dificil. E important însă că fiecare marionetă are viaţa ei, are gestul ei.  Şi că stă în picioare şi îşi spune povestea”.

Carmen Mărginean: „Un vis împlinit. Simt că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap”

„Pentru mine, a fost un vis împlinit. În ’74, când am intrat eu în teatru, se juca pe fire lungi. Deci meseria mea este asta. Marioneta la fire scurte este altă meserie deja. În ’89, când   clădirea teatrului a intrat în reparaţie capitală, s-a dezafectat vechiul pod, nemaiprezentând garanţie. Trebuia însă făcut un altul. Directorul de atunci, Emil Ţigan, nu a mai reuşit să facă asta pentru că, din păcate, a murit în ‘93. De atunci mă tot chinui să lămuresc lumea, să o conving de necesitatea acestui pod pentru fire lungi. Şi singurul care a ascultat şi a avut deschidere, a fost directorul Radu Dinulescu, căruia trebuie să îi mulţumesc pentru că mi-a împlinit visul. Nu a fost uşor, dar este cumplit de dureros când toate vorbele tale se lovesc de un zid şi nimeni nu înţelegea de ce e atât de important, pentru că, din  păcate, am rămas singura în teatru care ştia ce înseamnă asta. Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap, pentru că a venit un om cu deschidere, ceea ce e un lucru minunat, pentru că astfel, în teatru se creează sentimentul unui atelier de creaţie. Iar colegii mei mai tineri au văzut ce înseamnă mânuirea de la pod şi la fire lungi. Le-a fost foarte greu. Mânuirea presupune un efort fizic îngrozitor de mare, chiar dureros. La unele gesturi ale păpuşii, actorul trebuie să se aplece peste balustrada podului la mult mai mult de 90 de grade. E greu, dar fascinaţia spectacolului este alta. Teatrul a stabilit o convenţie tacită între actori şi copii. Ei ne acceptă în spatele păpuşilor. Nu e nici o problemă. Însă în momentul în care se observă numai păpuşa imaginea este feerică. Nu ştii dacă păpuşa e din lemn sau este vie”.

***

Premiera de ieri s-a dovedit a fi un real succes, fapt ce demonstrează talentul actorilor arădeni şi mai ales, importanţa muncii în echipă. Iar de această dată, echipa este formată din nume precum:  Adina Doba, Carmen Mărginean, Izabela Moş, Nuţi Roman, Lăcrimioara Szlanko, Cristian Bordaş, Mircea Moş, Ovidiu Calbău, Sorin Dorobanţu. Scenografia aparţine lui Nelu Pitic, muzica Pedro Negrescu, coregrafie: Maura Ianoş, asistent regie: Carmen Mărginean. Totul în scenariul şi regia: Oanei Leahu.

Sursa: Glasul Aradului