Zeci de trenuri au rămas blocate ?n Arad
18.12.2007 ⋅ 0 comentarii
Nervi, frig, oboseală, agitaţie. Cam aşa putea fi descrisă, în câteva cuvinte, atmosfera de pe peroanele staţiilor CFR, creeată de starea oamenilor care intenţionau să treacă graniţa, cu trenul către Budapesta, Viena sau Praga. Situaţia a fost generată de patronatul căilor ferate ungare MAV nu a ajuns cu sindicatele la un acord prin care ar fi trebuit asigurat un minim de curse în timpul grevei.
Protestul din sectorul feroviar a început la nivel naţional la ora locală 6:00 şi a fost iniţiat de organizaţia „Liga împotriva reformelor propuse de guvernul de la Budapesta în domeniul sănătăţii şi al sistemului de pensii”.
De asemenea, ieri, începând cu orele 7:00 s-a declanşat şi greva aeriană care a durat două oră, afectând 37 de zboruri care aterizau sau decolau în acest interval orar.
Ieri, sute de români au fost obligaţi să renunţe la călătorie. Deşi la nivelul municipiului nu s-a creat aglomeraţie, probleme s-au în staţia CFR Curtici unde au fost oprite zeci de garnituri de trenuri de călători şi marfă. De la CFR Călători s-a impus anularea tuturor curselor care treceau graniţa spre Ungaria, iar trenul 375,2 pe ruta Bucureşti – Budapesta – Praga circula doar până la Curtici şi se întorcea la Bucureşti, însă cu întârziere. De asemenea au fost anulate cursele 74-1 şi 75-2 pe ruta Timişoara – Budapesta. La fel s-a întâmplat şi în cazul trenului 355-2 care circula de la Târgul Mureş până la Budapesta.
Călătorii care îşi cumpăraseră bilete de tren pentru Viena au fost transportaţi din Timişoara cu un microbus până în Arad, de unde au fost luaţi cu un autocar şi transportaţi la Viena, pe cheltuiala CFR.
***
Pe lângă protestele din transporturi, sunt anunţate demonstraţii a peste 10.000 de profesori şi a personalului din 15 spitale, iar fermierii au ameninţat că vor bloca drumuri şi peste 40 de autostrăzi de pe tot cuprinsul ţării.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Madiana Mican ⋅