Administratie

Căldura Crăciunului intră ?n casele sărmanilor

19.12.2007 ⋅ 0 comentarii

Se apropie Crăciunul. Sărbătoarea familiei. Naşterea Măntuitorului este un prilej de bucurie pentru toţi. Dar sunt şi oameni bătrâni, loviţi de soartă, pentru care această sărbătoare nu reprezintă o aşa mare bucurie. Totuşi, ei  încearcă să treacă peste tristeţi şi să primească spiritul cald al Crăciunului în căsuţele lor.

Acesta este şi cazul doamnei Florica Betea, care m-a primit foarte călduros ieri, în casa dânsei. Mirosul îmbietor de prăjiturele proaspete mi-a „inundat” nările de cum am trecut pragul. M-a întâmpinat o doamnă blândă, cu ochi limpezi. Dar chipul acesta blând al doamnei Florica trădează o mare tristeţe. Fiul ei, în vârstă de 37 de ani, este grav bolnav. În urmă cu zece ani a fost diagnosticat cu hidrocefalee. Şi starea lui se tot agravează. De atunci, a început coşmarul bietei mame. Nu mai are zi, nu mai are noapte. Minut de minut se roagă pentru sănătatea copilului său.

Din păcate însă, de acum doi ani, durerile  bărbatului sunt insuportabile. Persistă, „ţinând piept” oricărei medicaţii, indiferent cât de puternică ar fi ea. Are ameţeli, vede dublu de la jumătate de metru, urechile îi sunt înfundate,  aude un vâjâit puternic şi îi pulsează rău capul. Tot acest calvar  a început cu o simplă răceală netratată la timp.

Doamna Betea povesteşte, tristă, că fiul ei „trăieşte în calmante”. Toată ziua doarme şi durerile sunt mai puternice pe zi ce trece. Mama lui încearcă să uite, măcar în preajma sărbătorilor, de chinul fiului său şi se pregăteşte de sfintele sărbători de iarnă.  Din cele 200 de lei primite ca indemnizaţie pentru persoanele cu handicap şi din pensia infimă a femeii, e greu să trăieşti şi să te mai gândeşti la o masă îmbelşugată de sărbători.

Astfel de poveşti, trăite de semenii noştri, la distanţă de numai un pas de noi, trebuie să ne facă mai buni, mai blânzi, mai îngăduitori şi mai mulţumiţi cu ce ne-a oferit viaţa:  în primul rând sănătate!

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina Neagu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro