Informatii

Crăciunul, prin ochii celor care nu au parte de el

27.12.2007 ⋅ 0 comentarii

Cu toţii am aşteptat Crăciunul. L-am aşteptat pentru zilele libere, l-am aşteptat pentru cadouri, l-am aşteptat pentru ca familia să se reîntregească, iar cei care s-au stabilit mult prea departe să aibă un motiv pentru a reveni alături de cei dragi, l-am aşteptat pentru a uita de probleme şi de neajunsuri, l-am aşteptat pentru a uita de suferinţe. Cum rămâne însă cu cei care nu au avut norocul de a fi de Crăciun alături de familie şi au salvat vieţi, aşa cum fac tot timpul anului? Cum rămâne cu cei care stau de „gardă”, pentru a interveni dacă se întâmplă ceva rău, dacă un anumit lucru vine să „întunece” bucuria sărbătorilor?  Vorbim de medici, asistente, pompieri sau poliţişti, vorbim de cei care în ajunul Crăciunului, atunci când familia se adună în jurul bradului, sau în prima zi de Crăciun atunci când toţi o zbughesc spre brad pentru a-şi desface cadourile, se pregătesc pentru o nouă zi de muncă istovitoare. Nu putem să-i uităm, pentru că ei sunt cei cărora le cerem ajutorul sau în care ne punem speranţele. Ce înseamnă pentru aceşti oameni Crăciunul? Ce satisfacţii mai mari pot înlocui căldura familei reunite? Pentru că aceşti oameni renunţă la tot ce e mai de preţ pentru a ne salva vieţile. Cazuri şi necazuri La Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, în ajunul Crăciunului, peste 150 de persoane au solicitat asistenţă medicală. Dintre pacienţii care se simţeau rău, aproximativ 50 erau copii. În prima zi de Crăciun s-au înregistrat tot peste o sută de solicitări. Cu toate acestea, veştile sunt bune: arădenii nu mai fac excese alimentare. „Am avut parte mai mult de viroze respiratorii uşor complicate. Nu am avut atât de multe probleme digestive, datorate excesxului. Probabil că urmează imediat după Crăciun”, ne-a declarat Laura Luca, medic specialist medicină de urgenţă. Redus a fost şi numărul celor care au băut peste măsură. Medicii sunt de părere că de câţiva ani arădenii au învăţat să se ferească de excese. Cu toate acestea, cei care nu au lăsat paharul din mână cu uşurinţă au avut parte şi de altercaţii. Şi aceştia au ajuns la spital: unul cu un cucui serios provocat de o bâtă de baseball, iar celălalt abia scăpat dintr-o bătaie cu propriul cumnat.  Sărbătoare, dar nu pentru toţi Medicul de gardă, Laura Luca, spune că s-a obişnuit cu acest program de lucru şi reuşeşte să se împartă între meserie şi familie: „Turele trebuie făcute, indiferent că sunt zile festive sau zile obişnuite din cursul anului. Faptul că deja, psihic, ţi-ai format gândirea că trebuie să lucrezi în perioada aceasta, te ajută să te acomodezi. Practic şi faptul că lucrăm în week-end şi noaptea  este uneori frustrant. Dar asta ne este meseria şi ne-am adaptat.”„Practicăm această meserie de plăcere, dar şi cu aceeaşi responsabilitate cu care am ales-o”, spun infirmierele secţiei de chirurgie.Munca trebuie făcută, bolnavii trebuie îngrijiţi. Ştiu cu toţii acest lucru. Sunt conştienţi că s-au înhămat la o muncă grea, istovitoare, dar au făcut-o cu ani în urmă. Spun sec că trebuie să fie responsabili, aşa şi sunt, însă este imposibil să nu vezi, în spatele privirii de profesionist, dorinţa de a fi alături de familie, în aceste zile încărcate de emoţie. Şi nu pot ascunde acest lucru.  Crăciunul la Ambulanţă Nu uităm nici cadrele de la Serviciul de Ambulanţă, cele care aşteaptă să fie solicitate la urgenţe, chiar şi în zilele de Crăciun. Că e frig sau cald, că e zi sau noapte, că e sărbătoare sau o zi normală de lucru, aceştia îşi iau echipamentul, urcă în salvări şi pleacă spre locul indicat. Cineva e în pericol şi asta le este meseria. Să salveze vieţi. Iar vieţile nu se salvează doar în zilele lucrătoare, se salvează şi de sărbători. Pentru angajaţii Ambulanţei, munca este mult prea importanţă. Medicii şi asistenţii spun că s-au obişnuit de-a lungul anilor, la fel şi familiile lor. Suferă cumplit că nu pot fi alături de copii în ajunul Crăciunului, însă ştiu că merită. Ceea ce mai merită este respectul nostru.  Pentru că atunci când ni se întâmplă ceva rău, ei sunt cei care ajung primii şi care încearcă să ne salveze vieţile. Şi anul acesta au fost solicitări, sute chiar, cazuri mai serioase sau minore, iar cadrele medicale au avut parte de „acţiune”. Sute de persoane au avut nevoie de ajutor, iar medicii şi asistenţii au fost... acolo.  Tot de gardă… Nu putem încheia acest material fără a aminti de poliţişti şi pompieri. Au stat în „post” pentru eventualitatea unor incidente. Nu s-au produs prea multe, în afara unor tamponări banale. În ciuda acestui fapt, cei de la Rutieră s-au aflat în teren. Am avut parte de prea multă tragedie în urmă cu o săptămână, iar sărbătorile reprezintă pentru unii un bun prilej de a consuma prea mult alcool. Şi dacă am ajuns la capitolul alcool, am fi netrebnici dacă nu am vorbi şi de jandarmi, care, la fel,  au avut parte de un Crăciun la muncă pentru ca noi să avem parte de sărbători liniştite. 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Camelia Catean ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro