Informatii

Microregiunea se naşte greu

28.12.2007 ⋅ 0 comentarii

Cinci localităţi din România şi şase din Ungaria au luat încă de la începutul anului decizia de a colabora şi de a depune proiecte pentru fonduri de la Uniunea Europeană în cadrul unei microregiuni. Între timp s-a redus numărul partenerilor maghiari, astfel că Battonya, Dombegyház, Mezőhegyes, Mezőkovácsháza, Nagykamarás, respectiv Semlac, Peregu Mare, Dorobanţi, Iratoş şi Pecica şi-au păstrat intenţia de a înfiinţa microregiunea, căreia deocamdată nu i s-a dat un nume. Dacă localităţile maghiare au trecut rapid de formalităţi, birocraţia autohtonă şi-a spus cuvântul: direcţia de specialitate a Ministerului Afacerilor Externe a respins de două ori consecutiv proiectul de colaborare, pe motiv de "formulare inadecvată". La sfârşitul lunii trecute a venit aprobarea, iar Consiliul Local Pecica a putut vota hotărârea referitoare la asocierie. Acum este rândul celorlalte localităţi implicate de a face la fel, inclusiv partea ungară, care este nevoită să facă acest lucru deja a doua oară. După trecerea de formalităţi, microregiunea cu personalitate juridică (dar fără competenţe administrativ-teritoriale) va fi înregistrată la Bruxelles şi vor putea fi depuse proiecte în beneficiul părţilor implicate, care să contribuie în acelaşi timp la strângerea în mod util a relaţiilor de colaborare.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Razvan Cretu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro