Stire
Control ?de la centru? la PSD Arad
11.01.2008
⋅ 0 comentarii
După cum v-am anunţat, secretarul executiv al PSD, Marius Lazăr, a vizitat ieri organizaţia judeţeană a partidului. Acesta a avut o serie de întâlniri cu şefii de departamente şi secretarii executivi la nivel judeţean şi s-a întâlnit cu conducerile municipală şi judeţeană a PSD Arad. Întâlnirea face parte, după cum a precizat Lazăr, din strategia de comunicare cu organizaţiile judeţene care va cuprinde şi alte vizite ale secretarilor executivi ai partidului de la nivel naţional în teritoriu. Marius Lazăr a susţinut şi o conferinţă de presă în care a încercat să contureze câteva dintre planurile partidului pentru ceea ce a numit a fi „anul electoral 2008-2009”.Băsescu tinde să devină un Cioroianu politic Numele ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, a devenit un apelativ sinonim cu gafa în politică. A demonstrat-o şi ieri la Arad asistentul lui Mircea Geoană, Marius Lazăr, secretar executiv al PSD şi purtător de cuvânt al aşa-zisului Guvern din umbă al social-democraţilor. Acesta, după ce a apreciat că din punct de vedere politic anul trecut s-a dovedit a fi anul în care România a pierdut mitul excelenţei în politica externă, care a fost „iremediabil deteriorată de Ministrul de Externe şi de preşedinte”, Lazăr a supralicitat ideea. Făcând de această dată referire la anul 2008, care abia a început, ideologul pesedist a apreciat că acesta va fi „anul degradării totale a imaginii preşedintelui Băsescu”. În opinia sa, în cele patru confruntări electorale ale acestui an, preşedintele Băsescu nu se va putea abţine să nu comită „gafe care să-l facă să rişte să devină Cioroianul anului 2008”. Stolojan, om al trecutului Marius Lazăr a amintit de recentele zvonuri potrivit cărora PD-L se pregăteşte să-l propună pe Theodor Stolojan pentru funcţia de premier după câştigarea alegerilor din acest an. În opinia liderului social-democrat, Stolojan ar fi „un om al trecutului”. „Nu trebuie să facem în permanenţă apel la valori ce aparţin trecutului”- a apreciat Marius Lazăr care a continuat spunând că, în opinia sa, Theodor Stolojan şi-a atins de mult gradul de competenţă, peste care nu mai are nimic de oferit României. „Tandemul Traian Băsescu-Theodor Stolojan este tandemul eşecului dreptei în România”- a mai profeţit Lazăr. La capitolul valori ale trecutului tânărul social-democrat care a fost şi şef de cabinet al fostului preşedinte PSD Ion Iliescu nu a amintit deloc de numele acestuia dar l-a ridicat în slăvi pe actualul lider naţional al partidului, Mircea Geoană, despre care a spus că-şi va duce cu siguranţă mandatul de preşedinte până la următorul congres ordinar al partidului. Geoană însă va avea şi obligaţia să răspundă pentru rezultatul partidului în acest an electoral, mai crede Marius Lazăr.PSD studiază trei variante de participare la alegeri PSD are în studiu la această oră trei posibile variante de a participa la alegerile din acest an, potrivit lui Marius Lazăr. Prima variantă vizează participarea la alegeri pe cont propriu, fără vreo alianţă electorală, vizând electoratul său tradiţional. Varianta a doua de studiu are în vedere extinderea PSD spre alianţe cu partide de stânga şi centru. Dacă spre stânga sa nu prea se găseşte nici o formaţiune destul de puternică pentru a fi luată în calcul totuşi se apreciază că există un potenţial electoral de 5-6 procente care ar putea fi canalizate spre PSD. Spre centru apar unele partide cum ar fi PIN sau PC. „Acestea trebuie însă să fie validate de alegerile locale”- crede Marius Lazăr. „La locale eu îmi menţin opinia că Partidul Conservator va reprezenta o surpriză”- crede el. Dacă partidele vor aduna 3-3,5 procente ele vor putea deveni interesante pentru o alianţă. Ultima variantă, doar teoretică, crede Marius Lazăr, vizează un bloc trans-ideologic PSD-PNL, pentru a se opune proiectelor politice ale lui Traian Băsescu. Pentru a nu trezi nici un fel de suspiciuni sau comentarii, Lazăr a ţinut să sublinieze că este doar o variantă teoretică, nediscutată încă cu liberalii. Noi completăm că dacă nu ar fi fost deja celebrele negocieri PNL-PSD care au condus la majorarea pensiilor conform proiectului social-democrat sau recenta atribuire de fonduri pentru echilibrarea bugetelor locale conform listei PSD de premiere a judeţelor cu scor mare la europarlamentare, poate l-am putea şi crede în totalitate.Deşi slab la europarlamentare, Aradul are totuşi potenţial social-democrat Marius Lazăr a comentat şi întâlnirea cu colegii săi din organizaţia judeţeană a PSD Arad. El a apreciat că a avut „discuţii sincere” cu arădenii. „Cred că alegerile europarlamentare au acreditat faptul că Aradul are un potenţial social-democrat real”- apreciază secretarul executiv al partidului. Deşi, ca rezultate, judeţul a fost al şaselea din coada judeţelor ţării pentru social-democraţi, Marius Lazăr spune că este ca la un foc unde anumite flăcări se ridică mai sus iar altele aşteaptă doar un curent de aer pentru a-şi spori vâlvătaia. Aradul, electoral, ar avea un potenţial de cel puţin 25 de procente, voturi pentru PSD, în opinia lui Lazăr. (S.T.)
Sursa:
Glasul Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Glasul Aradului