Învăţământul românesc se află în criză. Vor, nu vor ministeriabilii să recunoască, vestita şcoală românească nu mai produce valori pe bandă rulantă. Valorile, din ce în ce mai puţine, sunt rodul educaţiei de acasă şi al     talentului nativ, ambele calităţi fiind specifice poporului român. În rest, o roată a norocului pentru copiii noştri.

La „Ţichindeal” s-a petrecut un episod unic doar prin faptul că a răbufnit în presă. În rest, profesorii se uită mai mult la leafa lor, la meditaţii, iar părinţii tac, ca într-o veritabilă «omerta» a învăţământului. Perdanţii? Indiscutabil, copiii. Varianta părinţilor e simplă: „Al meu mai are un an, să nu pună ochii pe el, termină cum termină şi-apoi merge la o facultate”. Aceeaşi variantă multiplicată. Puţini se încumetă să se bată cu sistemul, convinşi că, în timp, sistemul îi va înghiţi.

Profesorii se plâng de condiţiile salariale şi profesionale mizere. Uită că această meserie se face şi cu har şi invocă aceleaşi neajunsuri. Profesorii predau nu ceea ce ar trebui predat, ci ceea ce au învăţat ei. Programa se face nu după necesităţile copiilor sau după vreo strategie, ci după chipul şi asemănarea profesorilor.

S-a făcut un calcul şi s-a ajuns la concluzia că un copil de gimnaziu munceşte – ore + temele de acasă + învăţatul – mai mult decât un adult. Adică mai mult de opt ore pe zi. Ghiozdanul unui copil de clasa a cincea este de cinci kilograme, iar în ritmul acesta pe când termină liceul va căra 12 kilograme. Cam mare efortul, fizic şi intelectual... Încercăm să facem din copiii noştri genii şi reuşim să-i facem complexaţi. Scapă prea puţini spre celebritate ca să merite sacrificiul. Şi-atunci, mai toţi caută o cale de mijloc, spre a-şi salva copilul.

Revenind la cazul „Ţichindeal”, înclin să dau dreptate profesoarei. Am de partea mea imaginea unui învăţământ şchiop, în care părinţii şi copiii s-au adaptat sistemului, nu invers. Un sistem în care toate se rezolvă prin mijloace specifice. Profesoara în cauză a încercat să rupă «omerta». A şi reuşit, în partre. Va fi înfrântă, însă, pentru că sistemul e prea puternic, are «anticorpii» bine puşi la punct, pentru a fi învinşi de un singur seism. Revigorarea ar trebui să vină de sus, jos sunt doar revolte izolate, ca formă de exprimare a unor demnităţi...

Sursa: Glasul Aradului