Norme şi sancţiuni pentru spaţiile de joacă
30.01.2008 ⋅ 0 comentarii
Datorită numeroaselor plângeri primite de la locuitorii din zonele apropiate spaţiilor de joacă pentru copii, administraţia locală a hotărât să elaboreze un proiect de hotărâre privind organizarea şi utilizarea acestora. Programul de funcţionare al spaţiilor de joacă este următorul: pe perioada de iarnă, între orele 8 – 20, iar pe perioada de vară, între orele 8 – 22.
De asemenea, au fost introduse articole privind regimul de exploatare al acestora, norme privind păstrarea în perfectă ordine a spaţiului şi sancţiuni pentru cei care încalcă dispoziţiile prevăzute în regulament. Persoanele care nu respectă aceste prevederi vor fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 25 de lei şi 2500 de lei. Iar în cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă, pe baza ofertei financiare care a stat la baza achiziţiei publice a locurilor de joacă, agentul constatator poate stabili şi despăgubirea în mod corespunzător. Această menţiune se va face în procesul verbal de contravenţie. „Nu am vrut să facem această situaţie militarizată dar am fost nevoiţi deoarece am primit numeroase plângeri. În continuare urmează a fi construite şi alte locuri de joacă în diferite cartiere, iar întreţinerea şi reparaţia acestora necesită cheltuieli importante de la bugetul local. Şi precum o parte dintre aceste reparaţii sunt datorate utilizării necorespunzătoare a echipamentelor cu care sunt dotate aceste spaţii sau prin acte de vandalism am fost nevoiţi să emitem acest proiect ”, ne-a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului. Acest proiect va fi supus spre aprobare în şedinţa CLM, care va avea loc mâine în sala 70 a Palatului Administrativ.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Corina_Timpa ⋅