Iuliu Maniu-comemorat
06.02.2008 ⋅ 0 comentarii
La Biserica greco-catolică „Naşterea Sf. Fecioare Maria” din Arad a avut loc comemorarea lui Iuliu Maniu, simbol al luptei anticomuniste pentru democraţie şi libertate.
Sfânta Liturghie a fost ţinută de Rev. Pr. Drd. Coriolan C. Mureşan (Vicar Judecătoresc al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj şi Asistent spiritual naţional al Asociaţiei Românilor Uniţi, greco-catolici), Rev. Pr. Protopop on. Coriolan Mureşan (Consilier al Episcopiei de Lugoj şi Paroh Arad-Centru) şi Rev. Pr. Romeo Bodea (Paroh Arad-Micălaca).
La sfârşitul Sf. Liturghii s-a oficiat un parastas în memoria lui Iuliu Maniu în prezenţa a sute de credincioşi, greco-catolici, romano-catolici, dar şi protestanţi şi neoprotestanţi.
La eveniment au participat numeroase personalităţi locale, reprezentanţi ai partidelor politice, asociaţii şi fundaţii din Arad.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Anca Barbură ⋅