Într-o ţară cu evoluţie istorică normală şi normal condusă - nu-i cazul României – forţele politice de stânga şi de dreapta se succed la putere aproape ciclic. Dreapta, exponenta „capitalismului feroce” promovează măsuri nepopulare, dar care întăresc firmele private – adevăratele motoare ale economiei – şi astfel se ajunge la prosperitate. E drept, prosperă în primul rând oamenii de afaceri, „capitaliştii”, dar nici angajaţii n-o duc rău, chiar dacă se plâng mereu de câte ceva. După unul sau două cicluri electorale de dreapta, urmează stânga, cu măsurile de protecţie socială, necesare, populare, dar mai puţin fericite pentru „motoarele economiei”.

Într-o ţară cum ar fi România totul se petrece altfel, deşi aparent guvernările de stânga şi cele de dreapta alternează. Poate şi pentru că partidele nu sunt încă forţe politice, cu programe bine definite doctrinar şi economic. Aşa se face că guvernările de stânga au eşuat lamentabil, confundând protecţia socială cu pomana electorală, la comanda unor „idealuri neîntinate” de care au ascultat atât Văcăroiu, cât şi Năstase. Ce-a rămas după ei se ştie şi numai cei orbiţi de „măreţia tătucului Iliescu” nu vor să recunoască.

La fel de lamentabil au eşuat şi guvernările „de dreapta” chiar dacă nu au nici un „tătuc”. Porniţi la drum cu promisiuni mari de aplicare a unor programe de dezvoltare economică, atât CDR cât şi PNL s-au împiedicat de propriile neputinţe şi de inconsecvenţa doctrinară. După un început promiţător s-au temut de reforme economice reale şi s-au împotmolit în măsuri populiste şi minciuni.

Nu ştiu cât de bun este Vosganian ca economist, dar prestaţia lui ca ministru este cel puţin tristă. În primul rând pentru că a minţit atunci când a spus că există bani pentru a susţine majorarea pensiilor fără a creşte fiscalitatea. Nu existau bani, nu există nici acum, dar liberalii guvernanţi au avut nevoie de simpatia electorală a pensionarilor, atât pentru europarlamentare, cât şi pentru locale şi generale. Apoi au inventat taxe şi scumpiri, una mai „necesară” ca alta. Scumpirea gazului este o necesitate, zice ministrul către o naţiune speriată de această lovitură. Apoi, tot el vine cu soluţia salvatoare: subvenţiile se vor mări cu o sută de lei. Suta disperării şi minciunii, inventată de Ceauşescu la balcon. Doar că, încoronarea minciunii, suta lui Vosganian vine din sponsorizare, tocmai de la cei care beneficiază de scumpirea „necesară”: distribuitorii de gaz.

Asta nu-i guvernare de dreapta, de fapt, nu-i guvernare. Doar minciună.

Sursa: Glasul Aradului