România are o problemă cu drumurile. Paradoxal, dar pe lângă faptul că avem o infrastructură rutieră îmbătrânită, ce nu face faţă actualului parc auto naţional, ne confruntăm şi cu problema drumurilor noi. Multe drumuri reabilitate nu fac faţă traficului şi, după ceva timp, apar spărturi şi gropi. Este notorie imaginea autostrăzii Bucureşti – Piteşti, aflată parcă într-o veşnică reparaţie. Exemple sunt şi la noi, iar strada Voinicilor este unul dintre acestea. Motivele pentru care un drum se degradează într-o perioadă mai scurtă de timp decât cea în care a fost reparat variază de la caz la caz şi de la un interlocutor la altul. Dacă întrebi constructorul, de vină e traficul infernal sau proiectarea, dacă        întrebi beneficiarul, de vină e construictorul. Cetăţenii îşi varsă oful pe administraţie. Adevărul? Îl putem găsi undeva în interiorul condiţiei noastre de ţară într-o perpetuă tranziţie, în care un drum mai acătării înseamnă afacerea vieţii pentru o firmă. Se crează milionari, regi ai asfaltului, regi ai bordurilor, toate cu nonşalanţa cheltuirii banului public. Pe de altă parte meseriaşii nu-i prea mai găsim în România, ci poate la Marbella sau Verona. Firmele de construcţii nu mai sunt ce-au fost, au utilaje puţine şi lucrări multe, iar calitatea lasă de dorit.În acest timp, drumurile noi devin mai proaste decât cele vechi. În acte, totul e în regulă. Problema e în teren, la recepţionarea lucrării, sau în prealabil, la încheierea contractului. Privirile sunt aţintite înspre vârf. De vină este edilul sau primul ministru, în funcţie de caz, dar n-aş crede că ei sunt obligaţi să verifice calitatea asfaltului, grosimea lui sau alte date tehnice. Odată semnate actele, lucrarea fiind recepţionată, nimeni nu-l mai trage de mânecă pe constructor. Cei care plătesc sunt, însă, cetăţenii. Plătesc chiar de două ori. O dată pentru reparaţiile maşinii şi a doua oară pentru refacerea carosabilului.

Sursa: Glasul Aradului