În timpul vieţii, Desanca Nicolai le-a prezis „ucenicilor“ săi că sfârşitul lumii va veni în acest an, de Paşte. „Speriaţi“ de timpul scurt care ne-a mai rămas la dispoziţie, ne-am hotărât să intrăm în Templul său de pe strada Porumbiţei, care îşi continuă activitatea  şi după moartea celei care a înfiinţat secta nicolaiţilor, după numele său de familie Nicolai. Intrăm într-o curte cu mai multe statui, dintre care vreo două o întruchipează pe „doamna lumina“. Multă lume venită din toate părţile ţării se închină acestora, după care pătrund cu o adâncă pioşenie în faimosul „Templu“. Cu părere de rău că nu avem voie cu aparate foto la noi, intrăm şi ne aşezăm cuminţi pe una din bănci. Interiorul este într-un „stil“ ecumenic, amestecănd mai multe curente religioase: catholic, neoprotestant şi orthodox. „Altarul“ are în centrul său …un scaun modern de birou, pe care se află un tablou cu chipul „maicii“. Toţi cei ce intră, au obligaţia de a se prosterna în faţa scaunului şi de a se ruga la fotografie. „Scăpăm“ cumva de scaun şi ne aşezăm lângă o tânără, de la care sperăm să obţinem mai multe informaţii. Ne spune că e venită tocmai de la Braşov împreună cu mama sa. „Cum reuşim să strângem ceva bani, venim la Arad pentru a participa la slujbele de aici şi pentru a căpăta lumină. Stăm în gazdă şi rămânem câteva săptămâni“. Am întrebat-o ce ştie despre „apartenenţa la divinitate“ a Desancăi şi a fiului său - Oliver. „Atât doamna este Dumnezeu, cât şi Oliver. Amândoi sunt“, ne lasă cu gura căscată tânăra credulă.

Despre ceilalţi enoriaşi prezenţi, la prima vedere, ce să spunem... Păreau oameni normali. Ce ne-a surprins neplăcut a fost prezenţa multor tineri. Toţi erau tăcuţi. În încăpere domnea o linişte apăsătoare. Peste două sute de oameni luam parte la ceremonia, desfăşurată în fiecare după-masă în „templul” de pe str. Porumbiţei, la intrarea în care există o plăcuţă cu inscripţiile unui PF. Se face linişte. Nimeni nu mai rosteşte un cuvânt. O voce, ne îndeamnă să închidem ochii, pentru a primi... lumina. Sentimente contradictorii ne cuprind: curiozitate, teamă şi chiar milă faţă de cei cărora poate nu le-a fost dat să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu. O lume atât de... normală, la prima vedere, închinându-se la... nimic. Oameni care cred cu tărie, pe faţa cărora se prelingeau lacrimi în timpul rugăciunilor către Desanca ne-au primit în rândurile lor, mulţumiţi că au parte de noi adepţi.

Cum decurge o slujbă?

 După ce se încuie uşa, apare o blondă care ne pune o muzică banală şi prost interpretată pe versurile scrise de Desanca. Cu ochii „larg închişi“ asculţi vocea ţipătoare şi destul de enervantă a celei care „ne umple“ de lumină. Întreaga asistenţă stătea încremeită, ascultând „mesajul divin”. Mai reuşim să ne deschidem ochii, însă suntem repede ameninţaţi cu evacuarea de către pază. După ce reuşim să rezistăm o oră, la pauză ni se atrage atenţia că dacă mai deschidem ochii, vom fi mutaţi la copii. La început ne amuzăm de situaţie, dar realizăm pe urmă gravitatea acestui caz. Sărmanii copilaşi sunt educaţi de nişte oameni „cu probleme serioase“, viitorul lor fiind destul de incert în urma unei astfel de experienţe. Şi cum să nu fie sărmanii derutaţi, când părinţii lor o consideră pe Desanca un fel de Maică Sfântă, iar pe fiul ei Isus. Ei cred că acesta nu s-a născut din bărbat, ci prin putere divină. Va uni toate religiile pământului şi vor începe cei o mie de ani de pace, aşa cum scrie în Biblie. Alţii susţin că Desanca ar fi o parte a Sfintei Treimi şi că ar fi întruchiparea Sfântului Duh care s-a pogorât pe pământ să vindece oamenii. Despre vindecările pe care le-a realizat Desanca în timpul vieţii, se pare că într-adevăr acestea ar fi fost reale. Ea a absolvit cursul de terapie Reiki, fapt care a ajutat-o la aceste vindecări. Unii adepţi ai acestei practici orientale susţin că termenul „Ki“ ar fi echivalentul Duhului Sfânt. Ei spun că prin ajutorul mâinilor pot conduce  energia pe care o primesc de sus. Biserica nu contestă veridicitatea acestei puteri, însă sursa puterii vine de la diavol, aceste vindecări fiind doar de scurtă durată. De asemenea Biserica are Canoane foarte dure pentru cei care „frecventează“ aceste forţe. Ne-am deplasat şi la mormântul ei de la Eternitatea, unde am aflat de la administraţie că „vin oameni zilnic cu autobuzele din toată ţara în pelerinaj la mormântul ei. Mulţi îşi părăsesc familiile şi se mută la Arad“. La mormânt era o femeie venită tocmai de la Sibiu împreună cu nepoţica ei. „Vin aici pentru că doamna ne dă lumina. Numai la Templu mai găsim lumină. Isus ne-a părăsit acum 2000 de ani iar acum a venit doamna. În Biblie scrie despre ea, dar preoţii nu vor să recunoască“. Se ruga la mormânt şi îl săruta, în timp ce fetiţa de vreo şase anişori îngenunchea şi săruta la rândul ei mormântul, spre admiraţia bunicii.

Aceasta este o parte a lumii în care trăim, nevăzută însă de mulţi dintre noi. O lume care trăieşte şi îşi cheltuie întreaga avere în numele unei femei şi a fiului său. O lume care crede în puterea miraculoasă a unei ape… a Doamnei, care, de ce să nu recunoşatem, este o afacere destul de profitabilă, având în vedere „efectele” sale. Cutremurător şi trist!

„Dezavuăm aceste tentative de escrocare a omului, pentru că aici includem aceste practici atât de cunoscute.  Demersul lor implică sentimente religioase, mai ales în momente în care omul are probleme. Aceştia, prin practicile lor, îi determină pe bieţii oameni să creadă că astfel de specimene  precum Mudava, care se dădea Sf Ioan Botezătorul, iar Desanca, Fecioara Maria şi pe băiatul său, Iisus. În special în perioade  de tranziţie, cum e cea pe care o traversăm noi,  aceşti şarlatani înnoată ca peştele în apă, pentru că e foarte uşor de a-şi bate joc de oamenii care se  agaţă de astfel de practici. Aceştia au apărut ca ciupercile după ploaie. Biserica se delimitează de practicile lor. Nu poate  lua măsuri împotriva lor  însă se declară clar împotriva acestora”, susţine părintele Vasile Pop, consilier episcopal al Bisericii Ortodoxe.

Sursa: Glasul Aradului