În România, însemnele DNA riscă să se transforme din Direcţia Naţională Anticorupţie în „Demnitarii Nevinovaţi şi Asupriţi”. Fiecare demnitar ajuns pe treptele DNA se declară victimă a justiţiei, a conjuraţiei politice ori a conjuncturii. Puţini (asta pentru a evita o generalizare) se încumetă să spună că aşteaptă cursul firesc al justiţiei. Ceilalţi se victimizează, încercând să-şi salveze o imagine deja pătată prin însăşi prezenţa la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Ultima „victimă” s-a dovedit a fi Tudor  Chiuariu. Acesta acuză maşinaţiuni, trocuri între Preşedinţie şi DNA, atacuri la comandă, tot tacâmul. Nicio vorbă, însă, de vinovăţia sau nevinovăţia sa, nicio dovadă, nimic. Mai mult, se pare că nici nu ştie de ce e chemat la DNA.

Aceste acuze vin de la un fost ministru al Justiţiei. Un ministru care n-a rezistat decât nouă luni la conducerea unui minister atât de important, un om care ar fi trebuit, prin natura funcţiei sale, să reformeze justiţia românească, să-i confere o credibilitate, atât internă cât şi externă.

Domnul Chiuariu ar trebui să ştie că nu Direcţia Naţională Anticorupţie este privită cu reticenţă, ci justiţia noastră cea de toate zilele. Oamenii care-şi pierd pământurile, casele şi libertatea nu arată cu degetul înspre DNA, ci spre justiţia cea de toate zilele. Cea de care domnul Chiuariu trebuia să aibă grijă. În ăst timp, Statul Român pierde proces după proces tot din cauza justiţiei, nu din a DNA.

Sigur, DNA nu este un organ perfect, ci perfectibil. Până acum avem mai mult zgomot decât rezultate concrete. Dar cu asemenea „clienţi”, precum Chiuariu, care exercită presiuni, mediatice sau de alt gen (să ne amintim cum a încercat să-l «execute» pe şeful DNA, pe când deţinea portofoliul Justiţiei), nu avem şanse prea mari ca Direcţia Naţională Anticorupţie să fie cu adevărat un instrument de control împotriva corupţiei.

Sursa: Glasul Aradului