Reginald Andronic are 37 de ani, este căsătorit şi are un băieţel, Roberto Raul, în vârstă de opt ani. Este unul dintre cei ce au pus umărul la reapariţia echipei de fotbal din Aluniş, localitate din care  fenomenul fotbalistic  a dispărut după plecarea etnicilor germani. Astfel, Reginald Andronic susţine financiar echipa de seniori din satul Aluniş (unde locuieşte), dar ajută şi o formaţie de copii din Frumuşeni.

– Când aţi început să susţineţi fotbalul din localitate?

– La iniţiativa unui prieten, Sas Ion, la începutul anului competiţional 2004-2005 am înfiinţat echipa AS Aluniş. Eram aproximativ şapte persoane, printre care şi eu. M-am hotărât să investesc în fotbal, pentru că acest sport era o tradiţie în Aluniş. Mai mult, în localitate nu exista niciun fel de activitate cultural-sportivă, iar acum, lumea are o preocupare, la meciurile noastre vin destul de mulţi spectatori.

– În ce condiţii aţi găsit baza sportivă?

– Erau doar terenul, porţile şi clădirea vestiarelor, acestea fiind refăcute de către noi cu muncă voluntară. Am avut posibilitatea de a contribui cu materiale de construcţii şi forţă de muncă, la aceste lucrări de la baza sportivă. Un alt localnic, care acum este în Germania, Robert Petendra, ne-a ajutat cu echipament sportiv, mingi, dar şi un tractoraş de tuns iarba (doar noi şi UTA mai avem aşa ceva). Am făcut lucrări de reparaţii la vestiare, iar acum condiţiile de aici sunt decente.

– Ajutaţi şi echipa din Frumuşeni...

– Da, dar în momentul de faţă au doar echipă de copii. Îi ajut şi pe ei, din momentul în care am aflat că la Frumuşeni există o grupă de copii, căreia îi place fotbalul. În următorii ani sper să se formeze şi la Frumuşeni o echipă de seniori, din nucleul acestor puşti, pe care aş dori să o ajut şi pe viitor.

– V-aţi orientat doar spre fotbal?

– Nu. M-am implicat, cu diferite ocazii şi în activitatea grădiniţei din localitate, cu prilejul unor evenimente, am făcut pentru aceştia pachete de Crăciun şi Paşti, i-am dus în excursii la Băile Felix, sau uneori la Arad, la spectacole ale Teatrului de Marionete. Am fost alături de biserică, cu diferite lucrări pe care le-au avut de făcut, cu materiale de construcţii şi cu muncitori.

Sursa: Glasul Aradului