14 lovituri de cuţit l-au adus ?n comă
18.02.2008 ⋅ 0 comentarii
Sâmbătă seara, pe baza consumului de alcool, doi tineri s-au luat la „harţă”. În urma altercaţiei unul dintre ei a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean Arad cu 14 lovituri de cuţit, în stare de comă.
Se pare că între victimă, Mihai Liviu şi agresor, Ion Oprescu, ambii din Ţela, sat aparţinător comunei Bata, exista un conflict mai vechi care a răbufnit sub „aburii” alcoolului. Aşa că, în mijlocul străzii, agresorul i-a aplicat 14 lovituri de cuţit victimei în zone vitale, punându-i viaţa în pericol. „Tânărul se afla sub influenţa băturilor alcoolice. A fost reţinut iar în urma raportului medico-legal, care va fi întocmit de doctorul Adriana Ţepuc , se vor lua măsurile ce se impun. Dacă este vorba de omor calificat în formă consumată pedeapsa poate fi de până la 25 de ani de închisoare iar în cazul de tentativă, pedeapsa se reduce la jumătate”, ne-a declarat procurorul criminalist Pavel Palcu. Investigaţiile au fost efectuate de comisarul şef Ilie Chifan iar urmărirea penală de procurorul criminalist Pavel Palcu. Aceştia au fost ajutaţi şi de poliţiştii localităţii Bata.
În numărul de mâine vom reveni cu amănunte şi cu întreaga poveste.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Corina_Neagu ⋅