Breslele arădene de meşteşugari, dezvoltate destul de timpuriu în oraşul nostru,  şi-au construit o serie de clădiri cu arhitecturi cât mai impresionante din care face parte şi clădirea numită  „Casa cu lacăt” devenită ulterior monument istoric.

Situată pe strada Tribunul Dobra nr.7, casa cu lacăt a fost construită în anul 1815 de către comerciantul vienez  Iosif  Winkler, renovată mai târziu în anul 1851, dată înscrisă şi deasupra porţii iar ultima modificare fiind în anul 1963, când spaţiile comerciale de la parter au fost transformate în locuinţe.

Una din cele mai răspândite legende a fost referitoare la lacătul care a stârnit dintotdeauna interesul trecătorilor. În colţul clădirii, spre strada Plevnei, există o nişă în care se afla un trunchi de copac înconjurat cu o bară metalică închisă cu un lacăt. Legenda susţinea că omul care reuşeşte să  deshidă lacătul primeşte casa, dar în final a rămas doar o legendă, deoarece lacătul  nu are mecanism iar gaura pentru cheie a fost făcută doar simbolic.

Lemnul aşezat în nişa respectivă, cunoscut sub numele de „Butucul de fier”, a fost realizat de sculptorul timişorean Moritz Heim, la cererea negustorului macedo-român Andrei Trandafir după modelul vienez.

„Butucul de fier” este reprezentat de un trunchi de copac, învelit în tablă, rămânând până în prezent o amintire interesantă a breslelor din oraşul Arad. Calfele sosite din diferite centre meşteşugăreşti europene pentru a deprinde tainele  unei anumite bresle din zona noastră şi pentru a se perfecţiona la Arad, erau obligate să execute o lucrare pentru a dovedi buna lor pregătire profesională înainte de a deveni meşteri. Înainte de a executa această lucrare calfele băteau un drum lung, cutreierând ţara iar înainte de a porni la drum au bătut diferite ţinte geometrice în butuc ca semn al trecerii lor pe aici.

„Butucul de fier” a fost astfel bătut de-alungul vremii în diverse  ţinte de diferite mărimi şi forme, pe el aflându-se totodată şi steluţe metalice regăsite şi pe sigiliile de breaslă. Tradiţia aceasta s-a păstrat până în anul 1872  când a apărut legea prin care au fost desfiinţate breslele.

Asemenea butuci se găsesc în toate oraşele mari, în care activităţile breslelor au avut o amploare deosebită, cum ar fi Viena, Bratislava, Buda, Arad, Timişoara, Oradea etc. Până în anul 1994 butucul a putut fi admirat de trecători  la casa cu lacăt, acolo unde a fost pus chiar de negustorul Andrei Trandafir, dar acum el este păstrat la muzeu după ce în acel an a fost furat şi vandalizat.

După recuperarea lui, poliţia l-a dat în grija muzeografilor care s-au ocupat de restaurarea unuia din principalele simboluri ale oraşului Arad.

„Casa cu lacăt” din Arad poate fi corelată şi cu  evenimentele revoluţionare din anii 1848-1849. Această casă a fost o vreme reşedinţa poliţiei secrete imperiale austriece iar în pivniţa casei au fost închişi numeroşi revoluţionari.

Misterele legate de existenţa unor galerii subterane folosite pe vremuri de armată sub clădirea „Casa cu lacăt”  nu au fost nici până acum elucidate. Oamenii cred  că poveştile pe care le-au auzit şi ei de la alţii, care au murit între timp, sunt adevărate şi că întradevăr sub clădire ar exista galerii subterane care făceau legătura cu diferite clădiri din oraş folosite de poliţia secretă .

„Aşa se vorbeşte că au existat  tuneluri care din câte am auzit eu,  făceau legătura cu zona Subcetate. În pivniţa imobilului există într-adevăr o groapă pe care oamenii care locuiesc aici au astupat-o cu diferite deşeuri şi cu cărbuni pentru a evita pericolul de inundaţie, deoarece pe-acolo mai ieşea apă”, a spus Alexandru Stanca, administratorul clădiri.

Monument  „devastat” cu trecerea timpului ...

Valoarea arhitecturală a clădirilor vechi din oraşul Arad a atras de-a lungul timpului privirile multor turişti, constituind „cartea de vizită” a oraşului.

Cea mai mare parte din clădirile vechi adăpostesc astăzi asociaţii de locatari sărace care nu îşi permit renovarea faţadelor, oricât de necesară ar fi ea.

Una din cele mai semnificative monumente istorice ale Aradului este şi „Casa cu lacăt”, o clădire de importanţă arhitecturală, dar cu un stil sobru. Din păcate situaţia clădirii lasă de dorit, atât faţada fiind deplorabilă cât şi interiorul clădirii.

Aspectul estetic al clădirii a ajuns într-o stare jalnică, odată cu trecerea timpului dându-se şi mai mult. Bucăţi desprinse din perete, igrasia care a cuprins jumătate din pereţii imobilului şi ţevile de scurgere a apei sparte sunt doar câteva din problemele care duc la distrugerea aspectului exterior.

Înăuntru situaţia nu este deloc mai bună: un aer vechi, închis, pereţii decoloraţi de ploi şi soare şi nimic renovat, tot vechi şi distrus de timp şi oameni.

În imobil sunt 14 apartamente locuibile şi  două spaţii comerciale la parter, dar din păcate asociaţia de locatari nu are  posibilitatea financiară pentru a începe lucrările de renovare.

Singura soluţie ar fi căutarea unor sponsori de către primărie pentru a renova măcar faţada, cât despre interior locatarilor ar trebui  sistată plata chiriei şi chiar a impozitului pe clădire cu condiţia ca banii care ar trebui plătite cheltuielile să ajute la renovarea aspectului imobilului.

Ca acest edificiu mai sunt în oraş  o mulţime de alte monumente istorice pentru care primăria şi forurile competente ar trebui să găseasca soluţii cât mai urgent, altfel ne vedem puşi în situaţia de a sta şi a privi cum tot ce s-a creat în perioadata de aur a oraşului Arad se destramă încet.

Sursa: Glasul Aradului