Greu e şi cu limitele astea... impuse de societate, de legi, de decenţă. Când vine vorba despre câştigarea unui oarecare statut, nu puţini sunt cei care îşi uită rolul, rostul şi tocmai aceste limite despre care vorbeam. În această categorie pare să se regăsească şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, Gavril Popescu care, poate, din prea multă patimă pusă în  slujba urmăririi la nivelul judeţului a unei conduite legislative, scapă din vedere că şi domnia sa trebuie să le respecte.

Deunăzi publicam cazul unui consilier al Prefecturii, cel de la Integrare Europeană, care a ajuns să aibă, prin sporurile conferite de faptul că până nu demult era plătit de Ministerul de resort, un venit lunar mai mare decât al prefectului.  Suma se ridică la peste 3000 de lei, plus sporurile de rigoare, în condiţiile în care există români care sunt obligaţi să trăiască din câte 500 de lei. Divulgarea prin presă a subiectului cu pricina l-a nemulţumit pe prefect, într-atât încât a dispus interzicerea accesului redactorilor de la „Glasul Aradului” în instituţia pe care, cu mândrie, o conduce. 

 A abordat subiectul ca şi când am fi fost două persoane juridice  care au un contract şi una ar dori sau mai mult, ar impune, rezilierea lui. Reprezentantul Guvernului  susţinea, după cum afirmam, că redactorii publicaţiei noastre nu mai au voie să intre în clădirea Prefecturii şi nici nu vor mai fi anunţaţi de vreun eveniment legat de activitatea acesteia. Tot ce este posibil... Asta însă doar  în cazul în care Prefectura s-a privatizat şi domnul Gavril Popescu ar fi cumpărat-o. Atât ca instituţie guvernamentală cât şi ca imobil. Pentru că altminteri, mă întreb cu ce drept îşi permite cineva, fie el şi înalt funcţionar public, să limiteze accesul la informaţie, să interzică accesul cuiva într-o instituţie publică. Dacă cu atâta nonşalanţă, se poate anunţa că un organ de presă nu mai are dreptul de a păşi într-o instituţie publică, nu putem să nu ne întrebăm ce reguli se impun celor care sunt, direct sau indirect, într-o relaţie de subordonare cu Prefectura. Înţelegem multe... înţelegem că unii vor cu orice preţ să pună mâna pe terenuri situate în zone strategice... dar nici chiar pe o instituţie de stat.

Un lucru e clar: nimeni, nici un prefect, nici chiar dacă se numeşte Gavril Popescu, nu are dreptul de a interzice presei să informeze opinia publică. Nu are dreptul de a invita presa la conferinţele pe care le organizează pe bază de afinităţi. Instituţia pe care o conduce nu aparţine unei persoane. Prefectura şi relaţia acesteia cu presa nu ţin de o afacere, nici de o înţelegere între două părţi. E vorba despre o instituţie care ar trebui să dea un exemplu în ceea ce priveşte asigurarea transparenţei activităţii reprezentantului Guvernului în teritoriu, plătit, până la urmă, tot din ban public. Adică din buzunarul celor cărora le interzice, fără nici un drept, accesul la informaţie.

Aşadar, domnule prefect, aveţi dreptul de a vă face curăţenie în birou, în instituţia pe care o conduceţi, însă nu în presă!

Sursa: Glasul Aradului