Stire

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a fost aprobat

23.02.2008 ⋅ 0 comentarii

Zilele trecute, în sala 70 a Primăriei Arad a avut loc o primă întâlnire a autorităţilor judeţului cu primarii din judeţ pe marginea Programului  Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 care a fost aprobat de curând, de reprezentanţii celor 27 state membre din cadrul Comitetului de Dezvoltare Rurală, a U.E.

Pe lângă primari, la şedinţă au mai participat prefectul  Gavril Popescu, preşedintele CJA, Iosif Matula şi Filip Maria, Hondea Aron şi reprezentanţi ai APIA şi ai Direcţiei Agricole.

„De la noi puteţi învăţa multe, puteţi învăţa birocraţia Europeană… Vom veni şi în sprijinul localităţilor cu probleme sociale. Atâta timp cât nu degajă profit, finanţarea va fi de 100% iar dacă totuşi degajă profit, finanţarea va fi undeva pe la 50%...”, susţine Liviu Picior, directorul Agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, Centrul Regional 5 Vest Timişoara.

La şedinţă s-au discuat măsurile 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, unde se va finanţa tot ce ţine de o fermă, finanţarea fiind de minimum 50% şi poate ajunge de până la 70%, sumă nerambursabilă, care a primit de la U. E. 0,991 miliarde euro, 123 – „Creşterea   valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” a primit 1, 72 miliarde euro şi măsura 322 – „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, care a primit 1, 546 miliarde euro, măsuri ale proiectelelor europene finanţate de F. E. A. D. R. fonduri asemănătoare cu cele S. A. P. A. R. D.

Pe măsura 322 finanţarea este de 100% nerambursabilă din care 80% este contribuţia Uniunii Europene şi 20% contribuţie naţională.

Din 463 contracte pe regiune, judeţul Arad nu a contactat decât 114 proiecte, fiind pe locul 3 la accesarea de fonduri a acestor proiecte. Pe primul loc este judeţul Caraş-Severin urmat de Timiş.

Detalii despre acest subiect veţi regăsi în pagina de agricultură, de marţi 26 februarie,a ziarului nostru.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Georgiana_Vulciu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro