Stire

Un senator acuză: ministrul Orban ne lasă fără pasaje!

23.02.2008 ⋅ 0 comentarii

Senatorul Nicolae Ioţcu, lider al grupului parlamentar PD-L din Senat, l-a acuzat ieri pe ministrul Transporturilor că a blocat realizarea pasajelor peste calea ferată pe centura Aradului.

După ce a reamintit faptul că în urma vizitei fostului ministru Berceanu la Arad acesta a promis că vor fi finanţate cele două pasaje, Ioţcu a spus că administraţia locală şi Regionala de Drumuri au întocmit documentaţiile pentru acestea. S-a obţinut chiar şi avizul Ministerului Transporturilor, astfel că noul ministru Ludovic Orban ar fi trebuit doar să obţină avizul comisiei interministeriale, ceea ce nu s-a întâmplat. „Fondurile necesare construirii celor două pasaje nu se regăsesc nici în bugetul de stat pe anul 2008, nici în bugetul Agenţiei Naţionale de Drumuri. Am verificat şi am aflat că domnul ministru nici n-a depus documentaţia la comisia interministerială. Deşi această comisie se întruneşte săptămânal, domnul Orban nu a „reuşit”, de când e ministru, să depună documentaţia necesară şi să obţină finanţarea”- a declarat senatorul Nicolae Ioţcu. Acesta a exclus o eventuală neglijenţă şi l-a acuzat pe ministru de rea-voinţă: „În vizita sa la Arad, domnul Orban a promis arădenilor că vor fi construite cele două pasaje. N-a avut bunăvoinţa nici măcar să depună documentaţia la comisia interministerială. Probabil că atribuţiile ministeriale ale dumnealui sunt polemica, cântatul şi şofatul periculos, astfel că drumurile sau pasajele nu se regăsesc pe agenda dumnealui. Sunt curios cum va mai da ochii cu arădenii, după ce i-a minţit de la obraz”, a completat senatorul Ioţcu.

Cele două pasaje peste calea ferată ar fi descongestionat traficul extrem de aglomerat de pe şoseaua de centură unde zilnic se produc cozi kilometrice datorită traficului feroviar foarte intens. Termenul de finalizare a pasajelor ar fi de doi ani, astfel încât, consideră senatorul Nicolae Ioţcu, ministrul Orban a întârziat darea acestora în folosinţă cel puţin până în anul 2012.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Sorin_Trocan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro