UTA ?şi acoperă posturile deficitare
27.02.2008 ⋅ 0 comentarii
Adrian Alexandrescu, Marius Mitran şi Marin Barbu au prezentat ieri ultimele achiziţii ale „Bătrânei Doamne”, Daniel Opriţa şi Robert Iacob. Opriţa a ţinut să sublinieze că nu vede mutarea la UTA ca pe un pas înapoi.
„Au fost multe voci care au spus asta, dar eu nu văd lucrurile aşa. Vreau să ajut UTA să scape de retrogradare şi, astfel, să mă ajut şi pe mine. Nu ştiu dacă voi reveni la Dinamo din vară, acum mă gândesc doar să contribui la îndeplinirea obiectivului UTA-ei, apoi vom vedea. Voi juca unde este nevoie de mine şi unde crede antrenorul că sunt mai util”, a declarat Opriţa.
Fotbalistul născut pe 10 august 1981 a evoluat la CSM Reşiţa, Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti şi a fost convocat de 6 ori la prima reprezentativă, pentru care a înscris un gol.
Robert Iacob (26 de ani) a debutat în prima ligă în tricoul Rocarului (1999-2000), oscilând apoi între primele două eşaloane. A mai trecut pe la Diplomatic Focşani, FCM Bacău, FC Oneşti, Farul Constanţa, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Bihor şi Liberty Salonta. „Am mai evoluat în prima ligă, deci am ceva experienţă, poate am avut neşansă până acum. UTA este o provocare pentru mine şi am să-mi dau viaţa pe teren. Mă simt bine şi pe dreapta şi pe stânga liniei de mijloc dar am evoluat şi pe post de atacant. Îmi pare rău că UTA a ajuns în situaţia grea din acest moment, dar vom face totul să ne salvăm de la retrogradare”, a declarat Iacob.
Opriţa va evolua cu numărul 99, în timp ce Iacob a ales numărul 24.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Marius_Herta ⋅