Loviţi din toate părţile, copiii nevăzători din Arad încă se înghesuie în băncile şcolii

 În Arad sunt aproximativ 300 de persoane sub 18 ani cu deficienţe de vedere. Aceştia primesc alocaţia de stat de 40 de lei, dublată. Dar banii nu le ajung în folosinţă dacă urmează  cursurile Şcolii Speciale     şi locuiesc la Centrul de Plasament, ca un blestem asupra dorinţei de a învăţa carte sau a se profesionaliza într-o meserie, care eventual i-ar ajuta să îşi câştige pâinea.

Marginalizaţi de restul populaţiei, persoanele care au deficienţe de vedere nu se tratează în timp, ei nu văd răsăritul soarelui sau chipul educatoarei de la grădiniţă, şi dacă îl văd, văd doar o fâşie, imagine incompletă la fel ca drepturile de care ar trebui să beneficieze. Însă copiii sunt viitorul. Iar ei sunt cei mai asupriţi.

Călin Alexandru Szilagyi, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, cu filiala în Arad, declară: „Noi am făcut tot posibilul ca nevăzătorii să beneficieze de acea indemnizaţie de asistenţă socială şi de alocaţia socială. S-au făcut toate demersurile, dar nu am fost ajutaţi cu nimic. Am fost şi în proces cu statul român, în 2002. Timp de o lună, două, s-au dat alocaţii şi indemnizaţii, dar după, s-au sistat. Noi am fost mai mici decât conducerea statului.”

Pe lângă faptul că oamenii care au deficienţe de vedere au greutăţi în a se integra, ei doresc să înveţe şi să aibă parte de o viaţă cât de cât normală, judeţul Arad bucurându-se de forme de învăţământ pentru toate categoriile de vârstă, de la învăţămât preşcolar la şcoală postliceală. Însă lipsa banilor duce în timp la eschivarea părinţilor în faţa înscrierii copiilor la o şcoală specială.

Silviu Vanda, director adjunct al Liceului pentru persoanele cu deficienţe de vedere, Cluj, declară: „Dacă copiii sunt în instituţii, unde primesc totul pe gratis: mâncare, echipament, dacă locuiesc acolo non-stop, ei nu mai primesc nici un ban. Dacă sunt în regim extern, îşi primesc drepturile. La Arad, majoritatea sunt în regim intern. Statul cheltuieşte cu ei, pe haine, mâncare, personal, de ce să le mai dea alocaţie şi drepturi? Pentru că pierd aceşti bani, părinţii nu îşi mai duc copiii la şcoală şi aleg să întreţină familia cu banii primiţi.”

O altă problemă întâmpinată în gestionarea banilor este legată de alocaţia de hrană, mult prea mică. „Eu am sesizat şi Parlamentul României, mi se pare inuman ca alocaţia să fie de 7 lei, cum e în Arad, respectiv 6 lei, cât e la Cluj”, ne mai spune Silviu Vanda.

Pe lângă faptul că depun un efort supraomenesc de a memora cele auzite în clasă, pentru că explicaţiile educatoarei sau profesorului nu sunt  integral reproduse în cărţile editate în alfabetul Braille, ei nu sunt trataţi la fel ca şi ceilalţi copii, care se bucură de cei 40 de lei lunar.

Dacă alocaţia de hrană pentru cei care sunt lipsiţi de simţul văzului este de doar şapte lei, ce calitate trebuie să aibă hrană dată în schimbul alocaţiei sociale? Şi toate acestea, în ciuda faptului că aceşti copii au cel mai mare nevoie de ajutor, neputând a se descurca    singuri nici în alegerea hainelor     cu care să meargă la şcoală.

La propriu, aceşti copii nu ştiu cum arată banul. Nici domnul Călin Popescu Tăriceanu!

Sursa: Glasul Aradului