Stire

Oraş cultural şi circuit turistic

06.03.2008 ⋅ 0 comentarii

În sala festivă a Primăriei Municipiului Arad a avut loc ieri şedinţa grupului de lucru AVEC (Asociaţia oraşelor culturale europene). Pe ordinea de zi a acestei întâlniri, la care au luat parte membrii asociaţiei şi Levente Bognar, viceprimar al Aradului, s-a aflat un bilanţ privind acţiunile culturale pe anul 2007, analizarea proiectelor demarate în cadrul acestei asociaţii şi proiectele care urmează a fi demarate în acest an.

Astfel că, la capitolul realizări pe anul trecut în cadrul AVEC stăm foarte bine (având în vedere că din 2003 oraşul nostru este membru cu drepturi depline al reţelei şi la ora actuală este coordonator naţional) dat fiind faptul că toate proiectele propuse au reuşit să fie şi finalizate: s-a tipărit catalogul patrimoniului cultural construit, în cadrul proiectului Hist Urban (restaurarea centrului istoric vechi) s-a realizat un studiu privind clădirile şi urmează formarea unei echipe pentru restaurarea celor 51 de clădiri monumente istorice. De asemenea, s-a tipărit şi a doua ediţie a hărţii Aradului care promovează traseele turistice. „Fiecare regiune a oraşului va avea o echipă care se va ocupa doar de îngrijirea patrimoniului cultural stabilit”, a menţionat Levente Bognar, viceprimar.

Speră la UNESCO

Pentru anul în curs tot viceprimarul a specificat că se doreşte crearea unei comisii de implementare prin care să se protejeze patrimoniul cultural, că au în derulare PUZ-ul zonelor monumentelor protejate şi participarea la proiectul „Qualicities4all” în parteneriat cu alte patru oraşe europene din Asociaţia AVEC. Acest proiect este patronat de Anderlecht şi urmăreşte creşterea calităţii pentru activităţile culturale desfăşurate în aceste oraşe pentru a obţine calificativul „oraş cultural de marcă europeană”. „Şi Aradul se va afla între oraşele care vor participa la depunerea de proiecte pentru acest parteneriat pentru a primi un certificat de oraş cultural european şi pentru a promova patrimoniul istoric al oraşului ca o dezvoltare a acestuia. Sperăm ca acest lucru să ne reuşească, inclusiv să fim introduşi în circuitul UNESCO. Din acest punct de vedere avem sprijin, dar depinde de noi cum ne facem dezvoltarea”, a conchis Levente Bognar.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Timpa ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro