Stire
Reabilitare cu muncitori din import
07.03.2008
⋅ 0 comentarii
Firma din Ungaria care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea străzilor de pământ din cartierele Subcetate şi Micălaca a demarat deja lucrările pe două dintre cele 24 de străzi propuse.
Aceste lucrări au demarat momentan doar în Subcetate pe străzile Radu de la Afumaţi şi Micşunelelor, astfel că Gheorghe Falcă, primarul Aradului a descins ieri în zonă pentru a inspecta lucrările, arătându-se mulţumit de stadiul acestora şi de felul în care îşi fac datoria muncitorii. „A fost pentru prima dată când o firmă străină participă la o licitaţie de lucrări finanţată din bugetul local. Şi sunt plăcut impresionat de modul în care lucrează deoarece muncesc extrem de curat fapt confirmat şi de locuitorii din zonă”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului. Lucrarea este efectuată integral de firma maghiară, nu este dată în subantrepriză unor firme locale, aceasta aducându-şi la Arad utilajele proprii şi forţa de muncă (muncitorii fac naveta zilnic pe la vama Turnu, dar când numărul şi orele de muncă vor creşte firma va căuta cazare în oraşul nostru).
Corina Tîmpa
Sursa:
Glasul Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Glasul Aradului