Stire

AJOFM - Aplică programul, deşi nu sunt bine documentaţi

11.03.2008 ⋅ 0 comentarii

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a lansat pentru anul în curs „Programul de ocupare a forţei de muncă a persoanelor marginalizate social”.

Programul a fost elaborat pe baza Legii 116 din 2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale şi urmăreşte aplicarea politicilor şi strategiilor din domeniul ocupării forţei de muncă. Obiectivul general al „Programului de ocupare a forţei de muncă a persoanelor marginalizate social” îl reprezintă incluziunea socială a tinerilor supuşi riscului de marginalizare socială prin asigurarea acompaniamentului social personalizat.

Conform programului, măsurile propuse a fi implementate au asigurată finanţarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2008, iar suma prevăzută este în valoare totală de 20.173 mii lei (costul total al programului pentru toate judeţele). Agenţia arădeană contrazice ceea ce este specificat în documentele programului (care este afişat pe site-ul agenţiei naţionale), acest lucru demonstrând faptul că este prost informată la acest capitol. Ioana Munăreanţ, expert principal al A.J.O.F.M. Arad a explicat că, „nu există fonduri pentru acest program ci doar faptul că statul se obligă să plătească salariile tinerilor marginalizaţi social angajaţi timp de doi ani. Venitul minim al angajatului este salariul minim pe economie. Anul trecut s-au făcut doar 10 astfel de angajări, dar anul acesta sperăm să stăm mai bine la acest capitol şi să ne atingem obiectivele, având în vedere că anul trecut rezultatele au fost sub aşteptările scontate.” Dar până ca obiectivele impuse de acest program să dea rezultate ar trebui ca persoanele din cadrul agenţiei să se documenteze mai bine cu privire la acest program, pentru că dacă aşa sunt informaţi şi tinerii şi angajatorii care doresc să participe la implementarea lui nu ne vom mira că nici la sfârşitul acestui an obiectivele nu vor fi îndeplinite.

Fără evidenţă

Implementarea programului presupune următoarele acţiuni: identificarea angajaţilor de inserţie, informarea angajatorilor referitor la acordarea facilităţilor acordate prin lege în cazul angajării tinerilor confruntaţi cu riscul excluderii profesionale şi informarea tinerilor aflaţi în unităţi de ocrotire socială despre serviciile oferite şi oportunităţile de angajare a acestora după părăsirea sistemului de protecţie a copilului. La repartizarea sarcinilor pentru fiecare judeţ în parte s-a ţinut cont de câteva criterii, cum ar fi numărul de persoane marginalizate social aflate în evidenţa agenţiilor, dezvoltarea economică a judeţului şi posibilităţile reale de absorbţie pe piaţa forţei de muncă a persoanelor eligibile. Dar oare în Arad cum s-a făcut acest lucru având în vedere că nu există o astfel de evidenţă aşa cum am fost informaţi? „Persoanele care beneficiază de acest program provin din diferite medii sociale şi nu avem o evidenţă clară despre câte persoane sunt în această situaţie la ora actuală. Pentru că ei vin la noi şi ni se adresează, dar anul trecut am avut şi o bursă privind acest program. Astfel, ei sunt informaţi despre condiţiile legale privind programul”, a menţionat Ioana Munăreanţ, expert principal al A.J.O.F.M. Arad.

Tineri cu şanse

Programul a fost elaborat pe baza Legii 116 din 2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale şi urmăreşte aplicarea politicilor şi strategiilor din domeniul ocupării forţei de muncă. Obiectivul general al „Programului de ocupare a forţei de muncă a persoanelor marginalizate social” îl reprezintă incluziunea socială a tinerilor supuşi riscului de marginalizare socială prin asigurarea acompaniamentului social personalizat. „Acest program nu este nou, este al şaselea an în care este elaborat şi prin care se încearcă ocuparea forţei de muncă a tinerilor marginalizaţi social, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani. Sperăm ca şomajul în rândurile acestor persoane să scadă având în vedere că atât angajatul cât şi angajatorul au de câştigat”, a conchis Ioana Munăreanţ, expert principal în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Timpa ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro