Stire

Pensionarii trăiesc din ?mprumuturi

12.03.2008 ⋅ 0 comentarii

Aflaţi la o vârstă înaintată, cei mai mulţi singuri pe lume sau uitaţi de cei cărora le-au dat viaţă, pensionarii trăiesc de pe-o zi pe alta. Bolnavi şi amărâţi, ignoraţi şi de cei care le-au promis pensii mai mari, pensionarii îşi petrec timpul drămuindu-şi puţinii bani pe care îi mai primesc, oscilând între plata facturilor, cumpărarea medicamentelor şi traiul zilnic. Nu le ajung de nici unele şi se regăsesc de cele mai multe ori în situaţia de a se împrumuta. Pentru aceştia există CARP (Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor), ultima speranţă atunci când problemele îi depăşesc.

În cadrul acestei instituţii, bătrânii beneficiază de unele facilităţi, cea mai importantă fiind într-ajutorarea financiară. Cu pensii mici, preţuri mari, nevoi tot mai multe şi mai costisitoare, bătrânii au nevoie de ajutor. Dar, cine mai are timp să-i înţeleagă şi pe bătrâni? Foarte puţini se pot pune în situaţia lor. Printre aceşti „puţini”, se numără angajaţii CARP, care se dedică sistemului în care funcţionează, pentru a le îndulci cât de cât viaţa vârstnicilor.

Mecanismul CARP

Astfel, CARP este un mecanism aflat în slujba vârstnicilor, care funcţionează destul de simplu. Fiecare pensionar înscris în program cotizează, lunar, o anumită sumă. Pe parcurs, membrii adună un fond iar în cazul în care cineva doreşte să împrumute o sumă de bani, aceasta poate fi de maxim patru ori mai mare decât valoare fondurilor pe care fiecare le-a strâns în contul personal, prin cotizaţia lunară. Dobânda cu care se restituie banii împrumutaţi este de 7%.

Banii împrumutaţi sunt folosiţi, în general, pentru nevoi personale. „Cei care doresc să împrumute fonduri, folosesc banii în scopuri personale sau nevoi casnice, cum ar fi plata cheltuielilor de întreţinere, impozite, internări în spitale, renovarea apartamentelor sau cumpărarea medicamentelor”, afirmă Vasile Neagu, preşedintele CARP Arad. Acesta – în funcţie de aproape 20 de ani – nu a putut să rămână impasibil la cazurile bătrânilor care au venit cu solicitări, în general datorate sărăciei prin care sunt nevoiţi să treacă.

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Elena_Rusu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro