Stire

Bolnavii de la Infecţioase - Au doar credinţă şi speranţă

14.03.2008 ⋅ 0 comentarii

În numerele trecute ale ziarului am inclus secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, pe lista clădirilor revendicate folosite în prezent ca unităţi sanitare.

Problemele însă nu sunt doar de ordinul legal. Dacă normele de igienă sunt respectate mai ales datorită specificului secţiei, din exterior ai vederea liberă spre aspectul bătrâncios al clădirii şi la perdelele galbene mâncate de vreme. Poarta de la intrare se deschide doar cu un efort fizic, ca un semn al izolării, spre o curte cu pereţi  a căror tencuială a fost şi ea distrusă de trecerea anilor. Curtea interioară este pustie, doar femeile de la bucătărie care serveau masa şi portarul care îndruma vizitatorii îşi făceau simţită prezenţa. Linişte de mormânt, şi în curte, pe coridoare, cât şi în apropierea saloanelor de pacienţi, încadrate de câte două uşi, medicii fiind în saloane la consultaţii sau odinhnindu-şi oasele în cabinete. Puţinele ferestre fac ca lumina să nu pătrundă foarte uşor pe coridor, însă urmele lăsate de ştergătorul de podele sunt vizibile. Pereţii sunt umpluţi de diferite afişe cu produse medicale, campanii educative, a căror coloratură doreşte a înveseli culoarul de trecere. Însă cel mai semnificativ amănunt este reprezentat de panoul acoperit cu sticlă, atârnat pe un perete, dedicat celor care nu îşi pierd credinţa ci îşi lasă viaţa şi sănătatea în mâinile lui Dumnezeu. Imagini biblice ce îi înfăţişează pe Iisus Hristos şi Fecioara Maria, iconiţe, o cruce din metal şi o candelă aprinsă mereu păstrează vie credinţa celor care îşi tratează boala în această unitate spitalicească. Între afişe cu boli de inimă, herpes şi alăptare, şi-a făcut loc şi un însemn al credinţei religioase, mântuire pentru cei bolnavi şi pentru vizitatorii lor. Clădirea, nedemnă nici ca monument istoric, încă adăposteşte bolnavii şi personalul medical, pentru care aspectul clădirii înseamnă normalitate. Pericolul de a rămâne fără sediu nu poate fi exclus, mutarea într-un alt sediu fiind urgentă. Drept urmare, Ministerul Sănătăţii Publice a aprobat un proiect ce va duce la construirea unui sediu în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Secţia de Boli Infecţioase Adulţi, aşteaptă ca banii să intre în cont pentru a se demara lucrările de construcţie şi aducerea la un nivel acceptabil ca dotări şi aspect. Iar pacienţii internaţi, au doar speranţa că la o posibilă, temută şi nedorită reinternare în această secţie, să fie întâmpinaţi măcar de un miros plăcut şi de un pat confortabil.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Andreea_Dorotovics ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro