În 8 martie, premierul sârb, V. Koştuniţa,     s-a trezit izolat de propriul cabinet, pe fondul tentativei impunerii unei rezoluţii „anti-UE”, situaţie care generează alegeri legislative anticipate în ţara vecină. Recent, Rusia, aliatul simbolic al Serbiei, şi-a nuanţat abordarea faţă de Kosovo, ceea ce creează sentimentul unei şi mai puternice izolări diplomatice a Belgradului.

În aceste condiţii, posibilităţile de manevră ale puterii de la Belgrad - a preşedintelui Tadici, pro-european şi a oricărui guvern – pe plan internaţional sunt limitate. Singurul demers viabil într-un orizont de timp mediu şi totodată care ar întruni suportul majorităţii cetăţenilor Serbiei este pregătirea politico-instituţională în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană „trebuie” să constituie un miraj pentru Serbia şi locuitorii ei. În ultimii ani, UE şi-a asumat un rol aproape decisiv în gestionarea crizelor din Balcanii de Vest, ceea ce denotă că pentru Bruxelles această regiune a devenit o prioritate. Cum se poate observa, un astfel de demers de stabilizare şi democratizare a regiunii în cauză a fost şi va fi impregnat de „realpolitik”, nicidecum tributar unor considerente etnico-religioase.

Este tot mai clar că pentru principalii decizionali europeni, independenţa Kosovo a devenit condiţia sinequanon a stabilităţii regionale. Ducând o politică de vecinătate pragmatică, realistă, Uniunea Europeană poate şi trebuie să „exporte” în Serbia valori şi instituţii democratice, care treptat să fie asumate, autentic, de elita politică de la Belgrad.

Este foarte important ca discursul politic care va însoţi campania electorală, să conţină soluţii pentru modernizarea Serbiei şi nu să fie cantonat în alegaţii istorico-simbolice, de cele mai multe ori păguboase pentru construcţia unei societăţi pluraliste.   

Ani la rând, elita intelectuală şi politică din Serbia, dar nu numai, a produs un discurs centrat pe etnie, cu consecinţe tot mai grave în planul coagulării unei societăţi de tip european. Raportarea la „etnic” a derivat o filosofie politică şi un comportament social al excluderii. Această abordare s-a dovedit a fi contraproductivă din perspectiva realizării unei coabitări care să aibă la bază drepturile şi libertăţile fundamentale ale individului, fără de care nu se poate vorbi de o societate democratică veritabilă.

Sursa: Glasul Aradului