Aradul este unul din municipiile în care sportul, ca formă de întreţinere a sănătăţii, încă supravieţuieşte. Nu se ştie însă pentru cât timp. Afacerile din domeniu au dat rezultate, astfel încât mulţi au investit în săli de forţă, aerobic sau fitness. Ce se întâmplă cu copiii însă? Cum ar putea ei duce o viaţă sportivă?

Într-o simplă plimbare pe stradă, în ceea ce numim zi obişnuită, ies în evidenţă anumite lucruri. În marea lor majoritate, copiii aproape că devin deformaţi, fie obezi, fie slabi, pricăjiţi. Se mişcă greu, feţele lor sunt palide şi somnoroase, ochii obosiţi. Fapt ce denotă că nu prea duc o viaţă sănătoasă. De ce sunt obezi? Pentru că mănâncă nesănătos şi duc o viaţă sedentară. De ce sunt obosiţi? Pentru că pierd nopţile uitându-se la televizor. De ce poartă ochelari? Pentru că petrec prea mult timp în faţa calculatorului. Iată unele din motivele pentru care copiii noştri nu iubesc sportul, implicit viaţa sănătoasă. În schimb, cei slabi – victime a polarizării economice a societăţii româneşti – nu fac sport fie din cauza lipsei unor baze sportive deschise tuturor, fie tocmai datorită acelor tarife exorbitante.

Gimnastica, în declin

La început, gimnastica a dominat municipiul. Fiecare se visa Emilia Eberle. Părinţii optau spre a-şi înscrie copiii la gimnastică. Mulţi nu au înţeles însă că acest sport presupune multe sacrificii, financiare în primul rând. Plus că unii au omis faptul că e destul de greu de practicat acest sport. Elementele sunt destul de complexe, iar gradele de dificultate diferă de la un exerciţiu la altul. Primii paşi în gimnastică se fac cu rigurozitate, sub stricta supraveghere a antrenorilor, care nu iartă nicio greşeală. Pentru că gimnastica nu este pentru cei care greşesc. Puţini sunt cei care înţeleg această lume, atât de fascinantă şi totuşi atât de grea.

În prezent, situaţia se prezintă destul de rău. Cei care doresc să practice gimnastica, nu mai au locaţii pentru acest sport. Din cele două săli pe care le-a avut, odată, clubul sportiv, acum nu mai sunt decât săli satelit, în cadrul liceelor sau unde se practică şi alte genuri de sport. Astfel, copiii (şi aşa puţini) îşi duc antrenamente incomplete. Pentru ca un gimnast să fie bine pregătit pentru un concurs de anvergură, necesită, în primul rând, un spaţiu propice pentru amplasarea aparatelor de gimnastică. Din acest motiv, a scăzut şi performanţa din această ramură sportivă. Odinioară, Aradul reprezenta o putere, dăruind sportivi precum Cristian Leric sau Emilia Eberle, care au ajuns şi la lotul olimpic al României. Unde mai pui şi faptul că au câştigat şi medalii de talie mondială. Să nu uităm niciodată că de aici au pornit, dintr-o sală care a devenit o ruină cu ajutorul celor cărora pur şi simplu nu le-a păsat de gimnastica arădeană.

Pentru că s-a ajuns într-o aşa situaţie critică, în 2007 s-a înfiinţat Asociaţia Judeţeană de Gimnastică, a cărei preşedinte este Lucian Popa, fost gimnast, antrenor şi actualmente arbitru naţional de gimnastică. Acesta, împreună cu membrii organizaţiei (toţi profesorii de sport de la cele trei cluburi arădene- Clubul Sportiv Municipal, Gloria şi Urania), încearcă să readucă gimnastica la viaţă. Tot ce le trebuie este o sală de gimnastică, unde sportivii de performanţă să poată avea un antrenament normal şi să lucreze pe toate aparatele.

S-a subţiat şi rândul antrenorilor. În Arad, la categoria a patra (fetiţe cu vârsta cuprinsă între 8 şi 10 ani) se ocupă Ciprian Hegyi, iar băieţii sunt antrenaţi de profesorul Eugen Căţean, arbitru internaţional activ. Gimnastica aerobică şi cea ritmică stau puţin mai bine, mai ales la rezultate. Pentru practicarea acestor ramuri, nu e nevoie decât de un sol însă cea artistică este mult mai complexă, iar fără aparatură, este ca şi inexistentă.

O nouă sală în proiect

Din moment ce ambele săli au fost închise, pentru antrenori este o mare durere să vadă cum gimnastica este în declin şi cum nu-şi pot desfăşura antrenametele corespunzător. Au ajuns până şi la primar, de la care au primit nişte trimiteri la Compania Naţională de Investiţii. Dar acele hârtii nu prea le foloseşte la nimic. „Urmează ca pe 21 martie să mă prezint la Adunarea Generală a Federaţiei Române de Gimnastică, unde propun alocarea de fonduri pentru construirea unei noi săli de gimnastică, în Arad, care să ocupe cam 1.600 metri pătraţi de teren. Pentru o sală de gimnastică modernă, spaţiul acesta ar fi suficient. Proiectul merge destul de greu, antrenorii se chinuie cu elevii lor. Cu nostalgie spun că gimnastica a oferit atât de mult şi a primit atât de puţin”, afirmă Lucian Popa.

Din păcate, acesta este tristul adevăr şi crunta situaţie în care se află gimnastica arădeană, cândva glorioasă. Acum a mai rămas un schelet timid a ceea ce a fost în trecut. Nu lăsaţi gimnastica să moară!

Sala, lăsată în paragină

Mult timp, a fost sala de gimnastică a municipiului, unde gimnaştii îşi vedeau liniştiţi de antrenamente. Pe parcurs, s-a sistat furnizarea de căldură, apoi de apă. Nu a trecut mult timp şi s-a oprit şi curentul. În asemnea condiţii, nu s-a mai putut practica nici un fel de antrenament. Dacă vara condiţiile mai erau cum erau, iarna nu se putea sta în sală nici măcar o secundă. Cu toate acestea gimnaştii, doar nişte copii cu aspiraţii la Olimpiadă, au îndurat temperaturi sub 0 grade şi au continuat să se antreneze. Cu feţele îngheţate şi cu trupurile tremurânde, salturile erau repetate până la perfecţiune.

Timpul şi-a lăsat semne profunde asupra clădirii. „Intemperiile naturii au decopertat clădirea. A plouat în sală şi am fost nevoiţi să scoatem parchetul. La un moment dat, apa a băltit în interiorul sălii şi s-a făcut o gaură, pentru a se scurge apa. Apoi a urmat dezastrul. Nemaiavând condiţii propice pentru antrenamente, s-a sistat toată activitatea sportivă şi s-a dezafectat sala”, declară Lucian Popa, antrenor de gimnastică.

Datorită zonei rău-famate, în care este poziţionată sala (strada Malul Mureşului), oamenii binevoitori au spart geamurile şi au intrat în incinta sălii de gimnastică, unde au „aranjat” aparatura. De exemplu, bârna proaspăt achiziţionată a rămas fără picioarele de metal iar acum imaginea oferită de clădire este pur şi simplu dezastruoasă. O adevărată ruină.

Prin urmare, dacă dorim să mai avem gimnastică adevărată, trebuie să înţelegem că pentru performanţă este nevoie de sală, în care aparatele să fie fixate şi care să ofere suficient spaţiu pentru executarea săriturilor sau salturilor. Însă unii oameni, la putere, nu înţeleg acest lucru şi tratează, cu cea mai mare indiferenţă, un lucru pe care pe alţii îi afectează. În asemenea condiţii, gimnastica aproape că va fi o legendă, în viitorul apropiat.

Tot mai puţini

Datorită condiţiilor oferite, tot mai puţini copii simt dorinţa de a face sport de performanţă. Gimnastica aproape că este evitată. Dacă nu au unde se antrena şi puţini antrenori care să îi înveţe elementele de bază, aceştia renunţă.

La un antrenament de bază, pentru prezenţa la concursuri de talie naţională, fiecărui antrenor în parte i se cere un grup de şase-şapte copii. Doar patru-cinci mai vin şi insistă asupra sportului. Este foarte greu şi cu programul. „Un antrenament presupune zilnic, câte trei ore de exerciţii. Dar unii nu prind începutul, alţii nu prind sfârşitul. Vin prin rulaj şi încearcă să se împartă între antrenamente şi meditaţii”, a declarat Andreea Toth, antrenoare de gimnastică aerobică.

Gimnastica are de suferit. Atât cea artistică (în mod special), cât şi cea ritmică şi aerobică. Le lipseşte ceea ce e mai important... o sală specializată pe gimnastică, în care ar putea coabita toate cele trei ramuri. Însă nu se ştie când se va acoperi acest gol!

Sursa: Glasul Aradului